România va dispune de 3,1 miliarde de euro din fondurile UE pentru lupta cu COVID-19

62117310

România va putea utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, din cele 37 de miliarde de euro ce vor fi puse la dispoziţia statelor membre UE pentru a combate criza.

"Prin înfiinţarea Iniţiativei de investiţii pentru răspunsul la coronavirus, 37 de miliarde de euro din fondurile structurale europene vor fi puse la dispoziţia statelor membre pentru a combate criza. 8 din cele 37 de miliarde provin din prefinanţările neutilizate care nu vor fi rambursate, ci folosite în lupta cu COVID-19, restul de 29 de miliarde reprezentând co-finanţarea europeană. Din aceştia, România poate utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, valoare ce nu include sumele eliberate de BEI sau contribuţiile statului român prin ajutoare de stat", a scris Eugen Tomac pe Facebook, după şedinţa plenară a Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui PMP, al doilea instrument, Fondul de solidaritate al UE, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, îşi extinde de acum sfera de aplicare şi pentru crizele de sănătate publică, iar "până la 800 de milioane de euro sunt disponibili în 2020 din acest fond".

Totodată, Fondul european de ajustare şi globalizare are la dispoziţie până la 179 de milioane de euro anul acesta pentru a sprijini lucrătorii concediaţi şi angajaţii independenţi, mai precizează Tomac.

Situația IMM-urilor

 

Şi IMM-urile afectate de criză vor beneficia de sprijinul UE.

"Pentru sprijinul IMM-urilor afectate, un miliard de euro va fi direcţionat din bugetul UE către Fondul European de Investiţii, pentru ca băncile să ofere finanţări şi să furnizeze lichidităţi IMM-urilor şi întreprinderilor cu capitalizare medie. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, acest instrument poate ajuta cel puţin 100.000 de IMM-uri europene cu finanţări în valoare totală de aproximativ 8 miliarde de euro", a arătat europarlamentarul.

De asemenea, pentru a sprijini branşa aviaţiei, europarlamentarii au votat pentru reglementarea situaţiei sloturilor orare, o problemă importanta pentru transportatorii aerieni, a precizat Tomac.

"De acum, aceştia îşi vor păstra sloturile orare fără a fi nevoiţi să decoleze cu aeronavele goale (n.r. - sloturile orare permit unei companii să decoleze şi să aterizeze pe un anumit aeroport într-un interval orar bine determinat). Măsura se aplică pentru perioada 1 martie - 24 octombrie 2020", a mai arătat liderul PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, aceste măsuri au fost votate în şedinţa plenară a Parlamentului European, la care a participat joi de la distanţă, măsuri extrem de importante pe care UE le-a luat pentru depăşirea crizei fără precedent pe care lumea o are de înfruntat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62117308
Profesorul devenit celebru după ce copiii i-au distrus interviul a revenit la BBC cu toată familia

Profesorul american Robert Kelly s-a întors la Interviurile BBC, joi dimineață, cu tot cu copiii care l-au făcut faimos după ce i-au întrerupt interviul din 2017. Alături de ei a fost și soția acestuia.

62117309
Situație dramatică în Italia. În Bergamo deja nu se mai găsesc coșciuge pentru morți

În provincia Bergamo, una dintre cele mai puternice zone afectate de coronavirus din Italia, secțiunea de necrolog din ziare a fost extinsă la 12 pagini din cauza numărului mare de morți, potrivit agenției de presă italiene ANSA.

62117303
Coronavirus. Cum arată o unitate de terapie intensivă din Coreea de Sud

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat o lume întreagă să invețe din experiența celor care au trecut deja prin lupta crâncenă cu noul virus, un exemplu de urmat este Coreea de Sud.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.