Românca din Anglia care s-a pozat într-un pat cu bani. Banda ei a spart sute de case

62081579
Profimedia

O bandă de hoți români din Marea Britanie a fost prinsă de poliție după ce a furat bunuri în valoare de câteva milioane de lire. Ei ar fi spart peste 400 de case.

Membrii grupării au furat cel puțin 800.00 de lire într-un șir de raiduri în West Midlands. Aceștia au fost prinși și condamnați la ani grei de închisoare.

Potrivit The Sun, membrii grupării sunt Cătălin Zaharia, 29 de ani, Constantin Stoian, 29 de ani, Marian Molocia, 27 de ani și Daniel Stoean, 35 de ani. Aceștia vizau cartiere bogate pe care le tâlhăreau și ulterior trimiteau banii în țară.

Polițiștii au descoperit în telefoanele inculpaților fotografii cu aceștia în timp ce etalau banii și bunurile obținute în urma jafurilor. Brazea Elena Spiru, o membră a grupării, este înfățișată într-una dintre fotografii pe un pat plin cu bani.

Membrii grupării au primit o sențintă de 27 de ani de închisoare cu executare.

Procurorul Graham Russell, a declarat că „atunci când poliția a pătruns în locuințele lui Spiru și Zaharia din Oldbury, în West Midlands, au găsit "o peşteră a lui Aladin plină de bijuterii furate. A fost o conspirație organizată, cu o latură internațională.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62031547
Imagini cu impact emoțional: momentul crimei comise de fugarul din UK, prins în Cluj
Au fost publicate imagini cu momentul în care cel mai căutat bărbat al Marii Britanii, Shane O'Brien, ucide cu sânge rece un bărbat, într-un bar din Vestul Londrei.
62081544
Bolid din România implicat într-o urmărire un Germania. Cine se afla la volan
Un bolid de lux înmatriculat în România a fost implicat într-o urmărire spectaculoasă a Poliției Germane. Mașina a fost urmărită mai bine de 70 de kilometri, în timp ce gonea cu 200 km/ oră.
62081543
O poliţistă din SUA şi-a ucis vecinul după ce a greşit etajul şi a crezut că e un hoţ
Verdict într-un caz şocant petrecut în oraşul Dallas din statul american Texas.