Rebelii Houthi susțin că au doborât un avion de luptă F-15. Primele imagini apărute

62417047
Profimedia

Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au afirmat miercuri că ar fi doborât un avion de vânătoare saudit, acuzând Riadul că ar fi efectuat sute de lovituri aeriene asupra ţării lor, relatează AFP.

Combatanţii antiguvernamentali au reuşit "să doboare un avion de vânătoare saudit de tipul F-15, în timp ce acesta efectua operaţiuni ostile în spaţiul aerian al provinciei Marib, fiind lovit cu o rachetă sol-aer de fabricaţie locală", a declarat purtătorul de cuvânt militar houthi, Yahya Saree, potrivit Agerpres.

Ulterior, gruparea a difuzat o înregistrare video, arătând - potrivit acesteia - avionul în curs de doborâre.

În imaginile publicate pe reţelele sociale poate fi văzută carcasa în flăcări a unui avion în deşert, în timp ce rebeli Houthi pozează în apropierea unei bucăţi a aparatului pe care poate fi văzut un drapel saudit.


Houthi, susţinuţi de Iran, execută atacuri împotriva Arabiei Saudite, aliată forţelor guvernamentale yemenite, de la reluarea ostilităţilor în Yemen în luna iulie.

Potrivit purtătorului de cuvânt citat, aviaţia saudită a efectuat circa 450 de lovituri în Yemen în această săptămână.

La rândul său, Riadul a acuzat miercuri mişcarea Houthi că ar fi efectuat un atac cu dronă împotriva oraşului sfânt Mecca, ceea ce houthi au dezminţit.

"Operaţiunile noastre vizează instalaţiile petroliere şi bazele militare, care sunt departe de locurile sacre", a spus Saree.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
Pavel bolea kent police
Un hoț român, închis pentru spargerea unor cămine de bătrâni din Marea Britanie. A agresat îngrijitoarea cu pixul
Un hoț român care a vizat două cămine de bătrâni și un șantier din Kent, Marea Britanie, a fost condamnat, după ce a fost surprins repetat de camerele de supraveghere.
Biden putin gettyimages 1241459378
Biden i-a criticat pe Zelenski și Putin în noua sa carte. Cum i-a descris în mod negativ pe cei doi lideri
Fostul președinte american Joe Biden a scris despre interacțiunile sale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în memoriile sale, „Promise Me, America”.
Serghei lavrov gettyimages 2302160174
Mesajul transmis de Lavrov de la Moscova. Europa, fără un rol clar în ecuația păcii pentru Ucraina
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că statele europene nu au o viziune clară asupra locului pe care l-ar putea ocupa în eventualele negocieri privind Ucraina.