Doua explozii violente, sambata la Ierusalim. Netaniahu: Presiunile internationale nu ne vor impiedica sa lovim teroristii

×
Publicitate

Doua explozii violente s-au auzit sambata seara la Ierusalim, la scurt timp dupa ce sirenele au rasunat in oras, potrivit AFP.

Sirenele s-au declansat in jurul orei 19.00 (19.00 ora Romaniei). Cel putin sase rachete au fost lansate deja in aceasta saptamana din Fasia Gaza catre regiunea Ierusalimului, situata la 80 de kilometri de enclava palestiniana.

Pe de alta parte, opt palestinieni au fost ucisi, sambata, in Fasia Gaza, intr-o serie de noi raiduri aeriene israeliene, ridicand la 30 de morti bilantul celei de-a cincea zi a conflictului dintre Hamas si Israel, potrivit serviciilor de salvare palestiniene.

Raidurile Israelului au facut sambata 7 victime in Gaza

Sapte palestinieni au fost ucisi in mai multe raiduri aeriene israeliene efectuate sambata dimineata in Fasia Gaza, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, Ashraf al-Qudra.

Primele patru victime au fost ucise intr-un raid efectuat la Jebaliya, in nordul Fasiei Gaza. Ulterior, doi palestinieni au fost ucisi mai la sud, la Deir el Balah. La putin timp dupa acest raid, un tanar in varsta de 17 ani a decedat in urma unui raid efectuat in orasul Gaza.

Aceste atacuri, survenite in a cincea zi a campaniei efectuate cu scopul de a pune capat lansarii unor tiruri de rachete din Fasia Gaza inspre Israel, ridica la peste 110 numarul plestinienilor ucisi. Incepand de marti, aproximativ 660 de obuze si rachete au fost lansate din Fasia Gaza, 140 fiind interceptate de sistemul de aparare Iron Dome, a anuntat armata israeliana in cursul serii de vineri.

Intr-o conversatie la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, presedintele american Barack Obama a propus medierea Statelor Unite pentru restabilirea calmului, exprimandu-si temerea in privinta unei "escaladari" a tensiunilor in regiune.

Benjamin Netaniahu: "Nicio presiune internationala nu ne va impiedica sa-i lovim pe teroristii care ne ataca"

Premierul israelian a declarat ca presiunea internationala nu-l va opri sa actioneze impotriva militantilor Hamas, pana cand nu vor inceta tirurile de rachete din Gaza.

Iar gruparea integrista a amenintat ca va tinti aeroportul international din Tel Aviv, ca raspuns la raidurile israeliene. In cinci zile, de cand au inceput bombardamentele israeliene, numarul palestinienilor ucisi a trecut de 110. Reamintim ca Ministerul Roman de Externe este gata sa acorde asistenta cetatenilor romani aflati in Fasia Gaza, inclusiv in cazul in care ar vrea sa paraseasca zona.

Bombardamentele israeliene asupra unor tinte Hamas din Gaza continua sustinut. Si, inevitabil, creste numarul victimelor. Peste jumatate sunt femei si copii, dupa cum anunta surse palestiniene.

O fetita urma sa fie supusa unei interventii chirurgicale pe creier, dupa ce o schija a lovit-o in cap. Maher Abu al Khei, neurochirurg: "Cel mai greu e cand ni se aduc copii raniti. Cand am pacienti adulti pot sa raman detasat, dar e foarte dificil cand ai copii pe masa de operatie. Sunt si eu tata. Nu-mi pasa de Israel, Hamas... Vreau doar sa stiu ca-mi pot creste acasa copii, in siguranta".

De la Washington a venit o oferta de mediere. Dar premierul israelian a fost categoric. "Nicio presiune internationala nu ne va impiedica sa-i lovim pe teroristii care ne ataca", a declarat Benjamin Netaniahu.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: "Diferenta dintre noi e simpla. Noi folosim rachete ca sa ne protejam populatia, ei (Hamas) folosesc populatia ca sa-si protejeze rachetele. Tinta noastra sunt militantii Hamas, dar, uneori, fara intentie, apar si victime in randul civililor".

De marti, armata israeliana a atacat peste 1000 de tinte Hamas, a precizat Netanyahu, iar forta folosita a fost de doua ori mai mare decat in cursul operatiunii precedente din 2012.

Jeremy Bowen, BBC News: "Ceea ce s-a intamplat in ultimele zile seamana izbitor cu ceea ce am mai vazut. Este realitatea politica a conflictului. Multi israelieni ar spune ca totul se petrece doar pentru ca exista palestinieni care nu accepta existenta Israelului. Palestinienii spun ca problema e ca n-au, de fapt, independenta. Daca ar avea statul lor, lucrurile ar putea sta altfel".

In Ierusalimul de est si in Cisiordania, a doua vinere din Ramadan a fost destul de calma. De teama violentelor, politia israeliana a restrans, insa, accesul pe Esplanada Moscheilor si mii de palestinieni au fost nevoiti sa se roage in strada, asezati pe caldaram.
 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61542780
Cutremur cu magnitudinea de 6,8 in apropiere de Fukushima. Autoritatile au ridicat avertizarea de risc de tsunami

Agentia meteorologica nipona a ridicat sambata dimineata avertizarea de risc de tsunami emisa dupa producerea unui cutremur puternic in largul centralei nucleare avariate de la Fukushima.

61541777
A primit o oferta de la L'Oreal dupa ce a fost vazuta la CM. Acum, tanara a pierdut totul din cauza unei poze

 L'Oreal a decis sa renunte la colaborarea cu Axelle Despiegelaere, tanara suportera din Belgia, a carei fotografie de la Campionatul Mondial (CM) a facut furori in mediul online, dupa criticile atrase de o alta imagine.

61542473
Un american care a stat pe nedrept 16 ani in inchisoare a primit daune de 3 milioane de dolari

Un barbat din Statele Unite, care a petrecut 16 ani in inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o, a dat autoritatile din New York in judecata si va primi daune de 3 milioane de dolari in urma unei intelegeri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.