Putin rupe tăcerea în legătură cu accidentul lui Prigojin. „A făcut unele greşeli grave"

62379801
AP

Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit joi seara pentru prima dată despre accidentul aviatic de miercuri în care a murit şeful Wagner, Evgheni Prigojin, cândva unul dintre apropiaţii săi, dar care căzuse în aparentă dizgraţie după revola Wagner.

Vladimir Putin a confirmat moartea lui Evgheni Prigojin, numindu-l pe şeful mercenarilor Wagner un "om de afaceri talentat" cu "o soartă dificilă" şi a transmis condoleanţe familiilor şefului Wagner şi ale celorlalte nouă persoane aflate la bord, relatează BBC şi The Guardian.

Putin a rupt tăcerea despre Prigojin la aproape 24 de ore de la moartea acestuia, cu ocazia unei întâlniri avute la Kremlin, când presa remarcase deja lipsa unei reacţii din partea şefului Kremlinului faţă de moartea fostului său aliat, numit cândva "Bucătarul lui Putin", potrivit News.ro.

Putin a spus că Prigojin se întorsese miercuri în Rusia din Africa, unde se întâlnise cu "unii oficiali", fără a preciza cu cine.

Liderul de la Kremlin a mai spus că îl cunoştea pe Prigojin de la începutul anilor 1990. "A fost un om cu o soartă dificilă, a făcut câteva greşeli grave în viaţa sa", a afirmat Putin, într-o posibilă aluzie la trecutul lui Prigojin, , care a făcut închisoare pentru infracţiuni de drept comun, sau la revolta sa eşuată de la sfârşitul lunii iunie.

"A obţinut rezultatele necesare atât pentru el însuşi, cât şi pentru un efort comun pe care i l-am cerut în ultimele luni", a mai spus Putin referindu-se aparent la războiul din Ucraina şi, posibil, la eforturile mercenarilor Wagner pentru cucerirea oraşului ucrainean Bahmut.

Se pare că alături de Prigojin în avion se aflau mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, precum şi alţi cinci membri ai Wagner şi trei membri ai echipajului.

"Datele iniţiale sugerează că la bord se aflau angajaţi ai companiei Wagner", a confirmat şi Putin. "Aş dori să remarc că sunt oameni care au avut o contribuţie semnificativă la cauza noastră comună de a lupta împotriva regimului neonazist din Ucraina", a continuat el. "Ne amintim şi ştim acest lucru şi nu îl vom uita", a asigurat liderul de la Kremlin.

"A fost un om de afaceri talentat", a mai declarat Putin într-un discurs televizat, promiţând că anchetatorii vor cerceta ce s-a întâmplat, dar atrăgând atenţia că acest lucru va lua timp.

El spune că a fost informat despre accidentul aviatic joi dimineaţă.

În ultimele zile, se crede că şeful Wagner ar fi fost prezent în Africa de Vest - unde analiştii occidentali se tem că gruparea a încercat să îşi extindă aria de acţiune în alte ţări, inclusiv în Niger, unde tocmai a avut loc o lovitură de stat. Wagner este un pilon cheie al politicii externe ruseşti, forţele sale ajutând la susţinerea guvernelor din Siria, Mali, Republica Centrafricană şi Libia în schimbul unor drepturi miniere profitabile.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62379797
Celebrul dirijor Sir John Eliot Gardiner a părăsit Festivalul Berlioz după ce l-ar fi pălmuit pe un cântăreţ
Celebrul dirijor Sir John Eliot Gardiner, 80 de ani, l-ar fi pălmuit şi lovit cu pumnul pe basul William Thomas, în vârstă de 29 de ani, reproşându-i că a părăsit scena pe partea greşită după prima parte a operei „The Trojans” de la Festivalul Berlioz.  
62335188
Consilierul unei opozante din Belarus, Artiom Lebedko, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Faptele reținute
Consilierul unei opozante a regimului din Belarus a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Artiom Lebedko este fiul lui Anatoli Lebedko, un politician aflat în exil, și a fost găsit vinovat pentru "finanţarea de activităţi extremiste".
62379737
Trupele Kievului au debarcat în Crimeea. Steagul Ucrainei, din nou arborat în peninsulă
Serviciile ucrainene de informații au anunțat că au reușit să debarce pe coasta de vest a peninsulei Crimeea.