Putin a participat la slujba de Înviere, la Moscova. Mesajul liderului rus cu prilejul Paştelui ortodox

×
Publicitate

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat cu prilejul Paştelui ortodox, duminică, rolul "consolidator" al Bisericii pentru societate şi tineri, în condiţiile în care Patriarhul rus Kirill şi-a exprimat susţinerea pentru ofensiva rusă în Ucraina.

„Ţin să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru munca voastră neobosită şi dezinteresată menită să apere valorile istorice, spirituale, morale şi familiale durabile, să educe şi să lumineze tinerii", a declarat Putin într-un mesaj, după ce a luat parte la liturghia din Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova, informează AFP, citat de Agerpres.

„În decursul a numeroşi ani, vorba voastră pastorală înţeleaptă a servit la consolidarea societăţii (...). Astăzi, în timp ce ne confruntăm cu grave provocări, ea este cu precădere importantă", a adăugat preşedintele rus.

Paştele este cea mai importantă sărbătoare a calendarului ortodox atât în Rusia, cât şi în Ucraina.

În trecut, patriarhul rus Kirill a justificat ofensiva în Ucraina, susţinând că popoarele rus şi ucrainean erau fraţi ce au fost separaţi cu forţa, în special de Occident.

Acest punct de vedere este respins de guvernul ucrainean, care a denunţat un conflict post-colonial şi imperialist dus de Kremlin şi care şi-a înmulţit percheziţiile şi urmăririle împotriva unor biserici şi preoţi consideraţi apropiaţi de Moscova.

Autorităţile ucrainene au provocat de asemenea furia Bisericii Ortodoxe Ruse după ce au anunţat, în plin conflict, expulzarea călugărilor din celebra mănăstire Lavra Pecerska (Lavra Peşterilor), calificată drept "leagăn" al ortodoxiei ruse. Patriarhul Kirill a denunţat în martie această expulzare, calificând-o drept "monstruoasă".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62340122
Mesaj emoționant de Paște al Maiei Sandu: ”Aceasta este puterea noastră!”. Președinta Moldovei a împărtășit amintiri VIDEO

Maia Sandu a transmis de Paște un mesaj de unire și întoarcere la tradiții, prin imagini în care apare încodeiind ouă, îmbrăcată în costum popular moldovenesc.

 

62340119
Mesajul lui Zelenski de Paște: ”Soarele galben strălucitor pe un cer paşnic albastru - aceasta va fi lumina dreptăţii”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a încurajat compatrioţii, în mesajul său cu prilejul Paştelui ortodox, să continue să creadă în victoria ţării lor asupra Rusiei, informează dpa.

 

62321881
”Pentagon leaks”, detalii secrete despre balonul spion al Chinei. Avea o tehnologie ultra-avansată

Documentele ultrasecrete scurse pe internet conțineau informații și despre balonul spion chinez doborât de americani. Potrivit Business Insider, care citează Washington Post, acesta era menționat cu denumirea „radar cu deschidere sintetică”.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62604739
FMI: România și Irlanda, singurele economii din Europa care scad în 2026. Cu cât se va contracta PIB-ul nostru

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie şi o creştere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.