Prinţesa Kate a apărut în public pentru a doua zi consecutiv, o premieră după diagnosticul ei de cancer. FOTO & VIDEO

62497400
Getty

Prinţesa Kate a Marii Britanii a asistat duminică la ceremonia militară prilejuită de Remembrance Sunday în Londra, cea de-a doua apariţie publică consecutivă din ultimele zile, informează Reuters.

Prinţesa a privit ceremonia de la balconul unei clădiri guvernamentale în timp ce membri ai familiei regale, printre care şi regele Charles al III-lea, precum şi politicieni au depus coroane de flori la monumentul Cenotaph, situat în centrul Londrei.

Prinţesa de Wales a purtat o pălărie neagră şi o jachetă ornată cu maci roşii, însemn pe care britanicii îl poartă în semn de respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa în război.

Sâmbătă, prinţesa a participat la evenimentul Festival of Remembrance, desfăşurat la Royal Albert Hall din Londra.


Prinţesa Kate a anunţat în septembrie că a terminat şedinţele de chimioterapie, dar că drumul către recuperarea totală va fi lung. La vremea aceea, prinţesa, în vârstă de 42 de ani, a spus că va participa la câteva angajamente publice mai târziu în cursul acestui an.

Cea mai recentă apariţie publică a sa a avut loc în octombrie, când s-a întâlnit cu familiile îndoliate a trei fetiţe ucise în urma unui atac cu cuţitul la un curs de dans în nord-vestul Angliei.

Ceremonia comemorativă de la monumentul Cenotaph are loc în duminica cea mai apropiată datei de 11 noiembrie, care marchează sfârşitul Primului Război Mondial şi comemorează victimele conflictului.

Soţul lui Kate, William, moştenitorul tronului britanic, a spus, pe când se afla în Africa de Sud săptămâna trecută, că anul care a trecut a fost probabil ''cel mai greu'' din viaţa lui după ce Kate şi tatăl lui, Charles, au fost diagnosticaţi cu cancer. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62497397
Soarta unei ţări ar putea fi decisă de o casetă cu conţinut sexual. „Scandal monstru care zguduie regimul”

Ceea ce restul lumii vede ca fiind un scandal picant legat de o casetă cu conţinut sexual ar putea fi, de fapt, cel mai recent episod al unei drame din viaţa reală a unei ţări, în care miza este cine va deveni următorul preşedinte, relatează BBC.

62436995
Familia regală britanică, în centrul unui nou scandal după o anchetă privind averea regelui Charles şi a prințului William

Familia regală britanică este din nou criticată pentru lipsa de transparenţă cu privire la averea şi veniturile sale, după ce mass-media au dezvăluit că Charles al III-lea şi William primesc bani de la organisme publice.

62496420
Kremlinul: Trump arată "semnale pozitive" privind Ucraina. Poate obţine un acord care să aducă pacea

Kremlinul a estimat că Donald Trump a arătat "semnale pozitive" în poziţia sa privind conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.