Prințesa Charlotte și Prințul George au izbucnit în lacrimi la funeraliile Reginei. De ce a lipsit Prințul Louis | FOTO

62288776
Getty

Prințesa Charlotte a plâns după înmormântarea emoționantă a Reginei într-un moment sfâșietor, luni.

Copilul regal, în vârstă de șapte ani, și-a șters ochii și a fost mângâiat de mama sa, Kate Middleton, după ce și-a luat rămas bun de la iubita ei străbunica, informează news.com.au.

Prințul George a fost văzut plângând doar când sicriul Majestății Sale a fost coborât în criptă.

O altă scenă emoționantă a fost atunci când cei doi copii au intrat în biserica Westiminster Abbey, împreună cu părinții lor.

Bunicul celor doi, Regele Charles al III-lea, își stăpânea cu greu lacrimile în timpul ceremoniei, iar lui Meghan Markle îi strălucreau lacrimile pe față.

În timp ce prințesa Charlotte și prințul George au participat la înmormântare, prințul Louis nu i-a însoțit. Potrivit mamei sale, a fost dificil să îi vorbească celui mic despre moartea suveranei, explicându-i guvernatorului-general David Hurley, că Louis „a pus întrebări”, potrivit Page Six.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62288946
Cum s-a văzut din satelit înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. GALERIE FOTO
Întreaga lume a fost, luni, cu ochii pe înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, un eveniment istoric care a fost urmărit de milioane de oameni.
62288945
De ce a fost căptușit cu plumb sicriul reginei Elisabeta a II-a. Câte kilograme cântărește, încât a fost nevoie de 8 oameni
Sicriul reginei Elisabeta a II-a este fabricat din stejar englezesc și a fost căptușit cu plumb, fiind pregătit în urmă cu 30 de ani, când regina era încă în viață.
62255917
Țara în care a fost declarată epidemie de Ebola
O epidemie cauzată de virusul Ebola a fost declarată în Uganda, au anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară africană şi reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Reuters şi AFP.