Prin ce chinuri a trecut actorul Nick Cordero înainte să moară de Covid-19

×
Publicitate

Moartea lui Nick Cordero, un actor canadian cunoscut mai ales pentru rolurile sale de pe Broadway, șochează o lume întreagă.

Acesta s-a stins la numai 41 de ani, într-un spital din Los Angeles, după 95 de zile de chin, din cauza COVID-19. Înainte de îmbolnăvire era sănătos tun, dar complicațiile au fost cumplite: a fost inconștient săptămâni la rând și i-a fost amputat un picior.

Pe de altă parte, Richard Quest, celebrul realizator de la CNN, mărturisește că resimte încă unele efecte ale bolii, la două luni după ce a fost testat pozitiv.

La serialul "Lege și ordine", cariera actorului de origine canadiană Nick Cordero era în ascensiune.

A fost însă curmată brutal de COVID-19, deși Cordero nu avusese deloc probleme medicale până atunci. Cordero a fost testat pozitiv pentru coronavirus în martie şi spitalizat în Los Angeles.

De atunci, n-a mai ieșit de la terapie intensivă. Soția lui, Amanda Kloots, fostă dansatoare pe Broadway, devenită antrenor de fitness, i-a ținut la curent pe fani cu privire la starea de sănătate a actorului prin postări pe Instagram.

Actorul a fost mai multe săptămâni plasat în comă indusă, i-a fost instalat un stimulator cardiac şi i-a fost amputat un picior din cauza șocului septic.

Amanda Kloots: „A fost o situație de genul: piciorul ori viața”.

Cordero comunica doar cu ochii.

Amanda Kloots: „Doar clipea din ochi, deci răspunsuri cu da sau nu”.

S-a vorbit şi de posibilitatea unui dublu transplant de plămâni.

Amanda Kloots: „Mi-au spus de patru ori că nu o să scape”.

Amanda a povestit că boală a afectat foarte grav plămânii, care arătau ca ai unui om care a fumat 50 de ani.

Amanda Kloots: „Vreo două minute nu a avut puls și a fost nevoie să-l resusciteze”.

Fanii i-au ținut mereu pumnii și au postat mesaje de încurajare, dar au făcut și chetă pentru cheltuielile de spitalizare. Se strânseseră la un moment dat vreo 850.000 de dolari.

Amanda Kloots: „Îi strâng mâna și aștept ziua în care o să mi-o strângă și el”

Din nefericire, ziua aceea n-a mai venit.

Nick a ratat primii pași ai fiului său, care va crește ascultând povești despre cât de mult l-a iubit tatăl lui.

„Covid este ca o tornadă în corpul tău, care lasă o lungă trenă de distrugeri”, a spus realizatorul de la CNN, Richard Quest, care mărturisește că la două luni după ce a avut boala încă resimte efectele.

„Nu doar o tuse persistentă și oboseală sau somnolență. Am devenit neîndemânatic, scap pe jos obiecte, mă împiedic”, spune Quest, semn că acea parte a creierului care controlează mișcările fine ale mâinii i-a fost afectată.

„În multe momente, mă simt confuz, am și probleme de digestie, care nu par să aibă altă cauză”, adaugă cunoscutul jurnalist.

În aprilie, când anunța că a fost depistat pozitiv la testul de coronavirus, descria doar simptome moderate.

„Am doar o tuse cam rebelă, dar nu am dificultăţi de respiraţie, nici stare de oboseală, nici nu transpir întruna. În caz că vă intrebaţi de ce încă vă vorbesc în loc să mă odihnesc şi s-o iau uşurel, o să fac şi asta, o să mă odihnesc. O s-o iau uşurel dacă văd că nu fac faţă”, spunea, atunci, Richard Quest.

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Citește și...
AFP: România a doborât pentru prima oară o dronă pe teritoriul său. Este tot mai expusă incidentelor de la granița cu Ucraina

România a doborât – pentru prima oară de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia – o dronă, la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti, vineri, a anunţat preşedintele acestui stat membru NATO, Nicuşor Dan, relatează AFP.

Compania-mamă a Google a pierdut aproape 300 de miliarde de dolari în câteva ore. Indicatorul care i-a speriat pe investitori

Acțiunile Alphabet și Tesla s-au prăbușit joi, după ce ambele companii au anunțat că vor majora investițiile în inteligența artificială, stârnind îngrijorarea investitorilor cu privire la costurile tot mai mari ale dezvoltării AI.

„Divorțul secolului”. Un CEO este obligat să-i plătească fostei soții aproape 650 de milioane de dolari, în Coreea de Sud

Președintele conglomeratului sud-coreean SK Group a fost obligat de o instanță să îi plătească fostei soții echivalentul a aproximativ 644 de milioane de dolari, într-un proces de divorț supranumit de presa locală „divorțul secolului”.

Recomandări
Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi pentru luare de mită. 500.000 de euro, găsiți la percheziţii

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi că ar fi luat mită.

RO-Alert în Tulcea după o nouă alertă aeriană. Un cetăţean a anunţat că observă mai multe avioane care ar urmări o ţintă

Autorităţile au emis, vineri, în jurul prânzului, un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea, iar la 112 au fost primite două apeluri. Un cetăţean a semnalat că vede mai multe avioane care ar urmări o ţintă.

Secretarul general al ONU: Situaţia în Orientul Mijlociu a scăpat de sub control şi se află la marginea inimaginabilului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns într-un punct critic, iar regiunea se află „la marginea inimaginabilului”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei dezbateri desfășurate în Consiliul de Securitate al ONU.