Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă

62314875
Shutterstock

Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie.

 

„Willow, the White House cat” va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte cu o luptă politică acerbă pentru realegere împotriva lui Donald Trump.

„Pe măsură ce Willow se mută din cameră în cameră, explorând istoria noii sale case, ea află repede despre toţi oamenii incredibili care fac să funcţioneze 'Casa Poporului'”, a declarat Jill Biden într-un comunicat publicat de editorul Simon and Schuster.

Cartea le va permite cititorilor să vadă „cea mai cunoscută adresă a Americii” prin „ochiul unei pisici”.

Jill Biden a scris cartea împreună cu autoarea Alyssa Satin Capucilli, iar ilustraţiile au fost realizate de Kate Berube, au precizat editorii.

Casa Albă are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte animalele de companie, chiar dacă pisicile sunt mai rare, iar multe dintre ele au fost în centrul unor ambiţii literare.

Primele doamne Hillary Clinton şi Barbara Bush au scris amândouă cărţi despre animalele lor de companie.

Donald Trump, predecesorul lui Joe Biden, a fost unul dintre puţinii preşedinţi care nu a avut animale de companie la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62403874
Diplomații argentinieni expulzați din Columbia, după insultele unui șef de stat. S-a ajuns la „asasin" şi „terorist"
Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist" pe omologul său columbian, Gustavo Petro.
62437019
Două cadavre au fost găsite după prăbușirea podului din Baltimore. Ce s-a aflat despre firma care deținea nava
În portul din orașul Baltimore, echipele de salvare au reușit să scoată la suprafață trupurile a doi dintre cei șase oameni dați dispăruți în prăbușirea podului.
62436737
Asiguratorii ar putea plăti miliarde de dolari ca despăgubiri, după prăbușirea podului din Baltimore. „Va dura ani”
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore i-ar putea costa pe asiguratori câteva miliarde de dolari, sub formă de despăgubiri, potrivit unor surse.