Prigojin, atac uluitor la adresa Moscovei: „Rusia se va trezi şi îşi va da seama că Crimeea este ucraineană”

62355574

Şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin acuză ierarhia militară rusă de faptul că ”ascunde” dificultăţile cu care se confruntă armata rusă în faţa contraofensivei ucrainene, lansată la începutul lui iunie, relatează AFP.

”Inamicul ocupă Patîhatî, nordul Robotîne şi Urojaine, ceea ce înseamnă că porţiuni mari din teritoriu au fost pierdute în faţa inamicului”, deplânge Evgheni Prigojin într-o înregistrae audio publicată miercuri pe Telegram, scrie news.ro.

După câteva săptămâni de contraofensivă a trupelor Kievului, aceasta ”ne provoacă pierderi serioase şi probleme care sunt muşamalizate, pe care ruşii nu le ştiu”, denunţă el, arătând cu degetul ierarhia militară, cu care se află în conflict deschis de mai multe luni.

”TRĂDARE DIRECTĂ A INTERESELOR RUSIEI”

”Toate astea sunt complet ascunse tuturor. Într-o bună zi Rusia se va trezi şi îşi va da seama că Crimeea este ucraineană. Aceasta este o trădare directă a intereselor Federaţiei ruse”, acuză Evghemi Prigojin.

”Tot ceea ce face comandamentul «operaţiunii militare speciale» azi este să ascundă faptele, pentru a da Moscovei rapoarte frumoase” şi ”să înşele poporul rus”, acuză omul de afaceri, ai cărui mercenari din Wagner luptă în prima linie, în estul Ucrainei, cu preţul unor pierderi grele.

În zona Sadove, imediat la nord de Tokmak, în regiunea Zaporojie (sud), ”nu există comandament, nu există arme, nu există muniţie”, subliniază el în acest nou atac violent.

Kievul a anunţat, până în prezent, că a recucerit opt localităţi de la ruşi, în timp ce Moscova se încăpăţânează să spună că armata sa respinge neobosită toate atacurile ucrainene.

SCENARIU CATASTROFAL

Evgheni Prigojin acuză comandamentul militar, inclusiv pe ministrul rus al Apărării Sergghei Şoigu, de faptul că comunică fapte care nu corespund ”realităţii”.

”Informaţiile sunt blocate, inamicul înaintează în direcţia Molocinii Lîman”, o localitate mică la Marea Neagră, în apropiere de Melitopol.

O cucerire a acestui sat ar permite armatei ucrainene să despartă în două armata rusă şi să ajungă la Marea Neagră.

”Dacă inamicul ajunge la Molocinii Lîman, atunci toate teritoriile cucerite în timpul «operaţiunii militare speciale» se vor întoarce la inamic”, avertizează Evgheni Prigojin.

El evocă astfel un scenariu catastrofal pentru Rusia, al cărei obiectiv afişat rămâne să cucerească întregul Donbas (est) şi să-şi consolideze teritoriile cucerite în sudul Ucrainei.

Întrebat despre situaţia de pe front, preşedintele rus Vladimir Putin declara miercuri că există ”o anumită acalmie” şi sublinia din nou ”pierderi serioase” ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62359053
Cofondatorul OceanGate, despre o posibilă implozie a submersibilului: „Dacă s-a întâmplat asta, s-a întâmplat acum 4 zile”

Guillermo Sohnlein, cofondatorul OceanGate, compania de care aparține submersibilul dispărut în Oceanul Atlantic, a declarat pentru BBC că ar fi putut avea loc „o implozie instantanee”.

62359794
O femeie a fost arestată pentru că şi-a abandonat nepoata pe un aeroport din Statele Unite

O bunică în vârstă de 51 de ani care şi-a abandonat nepoata pe un aeroport din Statele Unite pentru a se îmbarca într-un zbor către Honduras a fost arestată de poliţie, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului din Houston, statul Texas, relatează AFP.

62359793
Prima măsură luată de Putin după ce Ucraina a lovit podul ce leagă Crimeea de Herson. „S-au întâmplat multe evenimente”

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă Consiliul Securităţii Rusiei, după ce Ucraina a lovit un pod important care leagă Crimeea anexată de regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată parţial de trupele ruse.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.