Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede a fost dezvăluit. Monedele vor intra în circulaţie în decembrie

62291760
Twitter

Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede cu efigia lui a fost dezvăluit vineri, de monetăria britanică, Royal Mint, scrie News.ro. 

Acest portret va apărea pe două monede dintr-o serie specială care sărbătoreşte viaţa reginei Elizabeth II: una pentru 5 lire sterline şi alta pentru 50 de pence.

Acestea vor intra în circulaţie „în următoarele luni”, probabil în jurul lunii decembrie, a spus Royal Mint într-un comunicat de presă.

Portretul oficial care va decora viitoarele monede purtând efigia lui Charles III, opera sculptorului Martin Jennings, a fost conceput dintr-o fotografie şi aprobat de rege.

"Este cea mai mică lucrare pe care am creat-o vreodată”, a afirmat el, spunând că este emoţionat "de faptul că va fi văzută şi ţinută de atât de mulţi oameni”, relatează AFP.
"Potrivit tradiţiei, regele priveşte în stânga, în direcţia opusă reginei Elizabeth II” pe portretul care apare monedele aflate în circulaţie pentru moment, precizează Royal Mint.

Monedele cu efigia regelui vor purta inscripţia în latină: „CHARLES III. D. G. REX. F. D. 5 lbs. 2022”, sau "Regele Charles III, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei” - unul dintre titlurile de suveran.

Reversul monedei comemorative de 5 lire va prezenta două noi portrete ale Reginei Elizabeth II, concepute de artistul John Bergdahl în colaborare cu Royal Mint. "Toate monedele britanice care poartă chipul lui Elizabeth II vor rămâne legale şi în circulaţie.

Este obişnuit din punct de vedere istoric să existe în circulaţie monede după imaginea diferiţilor monarhi în acelaşi timp”, indică Royal Mint.

Organizaţia precizează că în Regatul Unit există în prezent 27 de miliarde de monede cu efigia Elizabeth II şi că acestea vor fi înlocuite în timp.

 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62289163
Vladimir Putin a semnat decrete de recunoaştere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporojie

Preşedintele Vladimir Putin a semnat, joi seară, decrete de recunoaştere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporojie, acesta fiind un pas intermediar către anexarea oficială a acestor teritorii.  

62273314
Primele declarații ale lui Vladimir Putin despre scurgerile de gaz de la Nord Stream: „Un act de terorism internațional”

Preşedintele Vladimir Putin a denunţat, într-o convorbire telefonică cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, presupusele atacuri asupra gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică, despre care a afirmat că reprezintă un "act de terorism internaţional".

62291759
O femeie de 25 de ani are 22 de bebeluși. Cum intenționează să mai aibă încă 80

O femeie care are 22 de bebeluși la doar 25 de ani a dezvăluit că intenționează să mai aibă încă 80.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro a atins un nou record

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro, și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.