Peskov: Obiectivele ”operaţiunii militare speciale” rămân neschimbate. Vrem ”demilitarizarea”, ”denazificarea” Ucrainei

62299895
Profimedia

Kremlinul a declarat miercuri că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte "operaţiunea sa militară specială" în Ucraina rămân neschimbate, informează Reuters.

 

O declaraţie în acest sens a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat în legătură cu faptul că în curând se vor împlini doi ani de când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina.

"Obiectivele nu s-au schimbat, toate sunt bine cunoscute. Şi toate îşi menţin actualitatea", a declarat Peskov, menţionând printre acestea "demilitarizarea", "denazificarea" şi "asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în noile regiuni ruseşti", potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.

La 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o invazie în Ucraina, în ceea ce numeşte "operaţiune militară specială" , iar Kievul şi Occidentul drept o agresiune neprovocată, ilegală şi nejustificată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen după cel de-al Doilea Război Mondial.

În septembrie 2022, Rusia a anexat patru regiuni ucrainene - Doneţk şi Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud) - pe care nu le controlează complet.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
60476924
Un pilot povestește cum dronele propulsate de ski-jet-uri au scufundat o navă de război rusească

A fost nevoie de doar șase drone maritime, propulsate de ski-jet-uri, pentru a distruge o navă rusă cu rachete ghidate săptămâna trecută, potrivit unui interviu acordat de unitatea secretă ucraineană aflată în spatele atacului.

62423707
Trei cadavre au fost găsite de pompieri sub dărâmăturile unui imobil de cinci etaje surpat în apropiere de Barcelona. FOTO

Trei cadavre au fost găsite sub dărâmăturile unui imobil care s-a surpat la Badalona, în apropiere de Barcelona, anunţă pompierii, care au muncit toată noaptea de marţi spre miercuri să caute trei locuitori daţi dispăruţi, relatează AFP.

62423705
Atac masiv al rușilor în Ucraina. Părți din Kiev au rămas în întuneric după mai multe valuri de lovituri, 2 oameni au murit

O parte din capitala Ucrainei a rămas fără energie electrică după ce Rusia a lansat mai multe valuri de lovituri cu rachete în timpul orelor de vârf ale dimineții, au declarat oficialii ucraineni.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.