Pericolul unui Brexit fără acord nu a fost înlăturat complet. Ce spune Michel Barnier

×
Publicitate

Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană fără un acord, a declarat miercuri Michel Barnier, negociatorul-șef al Blocului comunitar.

„Riscul producerii unui Brexit fără acord ratificat încă există”, a anunțat Barnier, cu mențiunea că toate companiile europene trebuie să se pregătească mai bine pentru acest scenariu.

„Nu avem timp să ne complacem”, a adăugat negociatorul-șef al UE.

Uniunea Europeană a aprobat amânarea Brexit până în data de 31 ianuarie. Între timp, Marea Britanie va organiza alegeri anticipate în data de 12 decembrie.

„S-ar putea întâmpla în 31 ianuarie. S-ar putea întâmpla la finalul anului 2020. S-ar putea întâmpla și dacă avem acordul ratificat înainte de 31 ianuarie, dar nu reușim să cădem de acord asupra acordului privind viitoarele relații”, a declarat Barnier.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a fost de acord cu convocarea de alegeri anticipate pentru că, a spus el, „riscul unui Brexit fără acord a fost scos de pe masă”.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62088920
Castel celebru din Japonia, inclus în patrimoniul UNESCO, distrus de un incendiu. VIDEO
Castelul Shuri din arhipelagul japonez Okinawa, înscris pe Lista patrimoniului mondial UNESCO, a fost în mare parte distrus de un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, au anunțat autoritățile locale.
62088170
Adevărul despre moartea liderului ISIS. Au apărut primele imagini cu raidul american
Primele imagini ale raidului american care a dus la moartea liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, au fost date publicității de Pentagon, informează BBC.
62088853
O barmaniță a primit drept bacșiș un bilet câștigător la loto. Ce va face cu banii
O barmaniță norocoasă din SUA s-a trezit mai bogată cu 50.000 de dolari, după ce un client i-a lăsat pe post de bacșiș un bilet câștigător la loto.