O tânără româncă din Italia a murit după ce a fost lovită de un șofer beat și drogat

62300096
La Stampa

O tânără cu origini românești, Miriam Ciobanu, a murit la doar 22 de ani după ce a fost lovită de o mașină în timp ce mergea pe o stradă din regiunea Veneto, Italia, scrie Lastampa.it.

Impactul a fost foarte violent, iar fata a murit pe loc. Potrivit primelor constatări, tânăra se întorcea acasă pe jos după ce s-a certat cu iubitul ei.

Miriam a fost lovită de un Audi care se îndrepta spre orașul Fonte, locul în care locuia cu părinții, originară din Udine. Tânăra și-a sunat tatăl cu puțin timp înainte de tragedie.

Martorii care locuiesc în apropierea locului accidentului, treziți de zgomotul accidentului, au spus că au auzit cum conducătorul autoturismului a izbucnit în lacrimi. Anchetatorii examinează desigur și viteza cu care se deplasa autoturismul.

Conform celor constatate până acum, fata petrecuse o parte din noapte acasă la iubitul ei. Apoi, între cei doi avea să izbucnească o ceartă puternică, iar Miriam avea să se hotărască să plece, mergând acasă pe un drum care nu era iluminat, la 4 dimineața.

Șoferul din autoturismului, un tânăr de 23 de ani din San Zenone degli Ezzelini, se întorcea acasă, după o petrecere cu prietenii. Testat de carabinieri la locul accidentului, el a fost găsit pozitiv la alcool și droguri. În stare de șoc, băiatul a fost arestat, sub acuzația de omor agravat rutier, relatează La Stampa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62300094
Rusia a lansat în spațiu o rachetă Soyuz care transportă un satelit militar. Recent, a lansat și alți sateliți

Rusia a lansat o rachetă Soyuz care transportă un satelit militar în spațiu, au informat miercuri agențiile de presă ruse, citând ministerul apărării.

62300095
Doi adolescenți și-au ucis profesoara de spaniolă din cauza unei note mici. Ce au făcut cu cadavrul femeii

Doi adolescenți din Iowa, SUA, și-au ucis profesoara de spaniolă de la liceu, anul trecut, după ce au primit note proaste, au dezvăluit procurorii în documentele judecătorești.

62300084
Haos în Brazilia. Șoferii de TIR au blocat șoselele, în semn de protest față de înfrângerea lui Bolsonaro. VIDEO

A fost haos în Brazilia după alegerile prezidențiale de la finalul săptămânii trecute, în care liderul de stânga Luiz Inacio Lula da Silva l-a învins pe președintele de extremă dreapta Jair Bolsonaro la o diferență mică de voturi, potrivit The Guardian.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.