O tânără a povestit cum a fost violată de un polițist când avea doar 16 ani. „Am paralizat de frică”

62379238
Profimedia

Lauren Taylor avea doar 16 ani când a fost violată de un ofițer de la Poliția Metropolitană din Londra, în 2010.

 

Adam Provan avea aproape de două ori vârsta ei, dar a mințit-o, spunându-i că are 22 de ani și promițându-i că o va duce la cinema la prima întâlnire, scrie BBC.

Dar mai întâi, a explicat el, a vrut să meargă la o plimbare într-un parc din Romford, în estul Londrei. În schimb, a dus-o într-o pădure și a violat-o.

Mai mult de un deceniu mai târziu, Provan a fost condamnat la Wood Green Crown Court pentru faptele oribile.

Fostul ofițer, în vârstă de 44 de ani, din Newmarket, Suffolk, a fost condamnat la 16 ani de închisoare, cu încă opt ani de închisoare cu suspendare prelungită, pentru două capete de acuzare de viol asupra lui Lauren, precum și pentru șase capete de acuzare de viol asupra unei femei polițist între 2003 și 2005. Dar a fost nevoie de mai mulți ani - și de trei procese - pentru a se face dreptate pentru cele două femei.

„Am paralizat de frică”, a spus Lauren. „Așa am reușit să trec prin toată trauma și să ajung acasă în siguranță. Tot ce am făcut a fost doar să mă prefac că nu eram acolo, să mă prefac că nu eram eu, că nu mi se întâmplă mie”, a mai povestit femeia.

Lauren a spus că Provan s-a comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat după viol, cumpărându-i un milkshake și, ulterior, violând-o din nou.

I-au trebuit șase ani pentru ca ea să se simtă capabilă să raporteze ororile la poliție.

Primul proces al lui Provan s-a încheiat cu un juriu care nu s-a pronunțat, iar la cel de-al doilea proces din 2018 a fost găsit vinovat de două capete de acuzare pentru viol și a fost încarcerat pentru nouă ani. El a fost concediat din poliția metropolitană în 2019, dar condamnarea sa a fost ulterior anulată în apel.

Cu toate acestea, o altă femeie a fost prezentă la tribunal și a ascultat declarația victimei.

Femeia era tot ofițer de poliție, la fel ca Provan. Și tot Provan o violase și pe ea.

În timpul celui de-al treilea proces din acest an, instanța a auzit că femeia ofițer le-a spus șefilor de la Met că Provan o violase și abuzase cu ani înainte de cazul lui Lauren, dar că i se spusese efectiv să păstreze tăcerea despre asta de dragul carierei sale.

Cea de-a doua femeie a declarat în fața instanței, într-o declarație de impact asupra victimei, că „a fost victima, dar m-am simțit ca un suspect”, adăugând că „s-a simțit intimidată și victimizată” la locul de muncă.

Judecătorul Lucas a declarat că tratamentul ei de către Met a fost atât „abisal”, cât și „șocant”.

„Adevărul m-a făcut să continui”

În ciuda experienței celeilalte femei, Lauren a declarat că propriul tratament din partea ofițerilor a fost foarte diferit și că este recunoscătoare pentru sprijinul lor.

Acum, în vârstă de 29 de ani, Lauren are dreptul legal de a rămâne o supraviețuitoare anonimă a abuzului sexual, dar dorește să își împărtășească povestea pentru a încuraja și alte persoane să se prezinte.

„Să aflu că era ofițer de poliție a fost dezgustător”, a spus ea. „Mi-a trebuit mult curaj și putere să mă duc la poliție”.

Deși este „recunoscătoare” că Provan s-a întors în închisoare, este supărată că a trebuit să treacă printr-un alt proces.

„Ca să fiu sinceră, nu simt că am fost foarte puternică. Dar simt că singura care poate face ceva în această privință sunt eu”, a spus ea. „Cunosc adevărul și acesta este singurul lucru care m-a făcut să continui”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62379239
Epidemie de gripă aviară în Finlanda. 120.000 de vulpi şi de nurci vor fi sacrificate

Finlanda, principalul producător european de blană de vulpe, a început sacrificarea a 120.000 de vulpi şi de nurci pentru a stăvili o epidemie de gripă aviară care a afectat fermele de blană, au anunţat, miercuri, autorităţile din această țară.

62379234
Reușită istorică a Indiei. Sonda spațială Chandrayaan-3 a aselenizat în apropiere de polul sud al Lunii. VIDEO

Misiunea indiană Chandrayaan-3 a atins obiectivul aselenizării în siguranţă în regiunea polului sudic al Lunii, a anunţat miercuri Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO), transmit agenţiile internaţionale de presă.

62379232
Atac la o şcoală în estul Germaniei. Un copil de 16 ani înarmat cu un cuțit a înjunghiat un elev

Un adolescent înarmat cu un cuţit a rănit un băiat în vârstă de opt ani, miercuri, la o şcoală, în estul Germaniei.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.