O familie din California s-a trezit cu casa invadată de păsări. ”Peste tot era plin, o luaseră razna”

×
Publicitate

Întoarsă acasă după o seară în oraș, o familie din statul american California și-a găsit locuința ocupată de sute de păsări.

Înaripatele au intrat pe horn și nu s-au lăsat gonite cu una, cu două. Proprietarul a fost nevoit să le adune cu mâna ca să le scoată afară din casă.

Întoarsă acasă, după o ieşire la restaurant, o familie din orașul californian Torrance s-a trezit în mijlocul unei scene demne de filmul Păsările, de Alfred Hitchcock. În casă erau sute de înaripate.

Patrick Belleville, invadat de păsări: ”Păsările erau agățate de tavan, agățate de toți pereții. Stăteau pe tablouri, erau în fiecare cameră, în băi și în dormitoare, peste tot era plin de păsări care o luaseră razna și mă loveau în cap.”

Un prieten de familie a chemat Protecția Animalelor.

Așa că toată familia, inclusiv fetița de doi ani a prietenei lui, au petrecut noaptea la un hotel din apropiere, iar Patrick a petrecut ore întregi adunând păsările cu mâna și ducându-le afară.

Patrick Belleville: ”Am numărat 800, m-am oprit din numărat după ce am ajuns la 800 de păsări. Le prindeam, le băgam în cutie, duceam cutia afară, o scuturam și le lăsam să-și ia zborul.”

După o noapte de adunat păsări, Patrick a crezut că a scăpat. S-a înșelat. Două zile la rând, familia a fost șicanată de păsări care își făceau apariția din diverse cotloane.

Patrick Belleville: ”În ziua următoare, aveam păsări care își luau zborul din dulapuri sau din alte părți. Vreo două erau ascunse pe frigider. Nu ne-am dat seama, pentru că erau foarte tăcute. Pur și simplu stăteau acolo până te apropiai de ele și, dintr-o dată, începeau să bată din aripi.”

Păsările au lăsat în urmă și cantități uriașe de... găinaț.

Nu e primul caz din regiune: o altă locuință a fost invadată duminică de aproape o mie de păsări. Cei de la Protecția Animalelor spun că stolurile au intrat pe coșurile de fum de la șeminee în căutarea unui adăpost.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Tragedie în Israel. Zeci de oameni, uciși într-o busculadă de proporții la un pelerinaj religios

Cel puţin 44 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o busculadă de proporţii produsă în cursul nopţii, în timpul unui pelerinaj la care participau mii de evrei în nordul Israelului, a anunţat vineri dimineaţă Ministerul Sănătăţii.

A început retragerea trupelor NATO din Afganistan. Oficialii Alianței se tem de posibile atacuri ale talibanilor

Retragerea din Afganistan a trupelor angajate în misiunea NATO ''Resolute support'' a început în mod ''coordonat'' şi au fost luate toate măsurile pentru a le asigura securitatea, a declarat joi un oficial al Alianţei.

Imagini dramatice din India, unde pacienții COVID mor pe capete din cauza lipsei de oxigen

Coşmarul COVID pare fără de sfârşit în India, unde au fost anunţate alte recorduri, în privinţa infectărilor şi deceselor: aproape 380 de mii de noi cazuri de coronavirus și 3.645 de morţi, în doar 24 de ore.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.