NATO anunță că statele membre plănuiesc să livreze ucrainenilor arme în valoare de mai multe miliarde de euro

×
Publicitate

NATO și-a reafirmat angajamentul militar, economic și umanitar pentru Ucraina.

După o reuniune a ambasadorilor, convocată la solicitarea Kievului, Alianța a anunțat că statele membre plănuiesc să livreze ucrainenilor arme în valoare de mai multe miliarde de euro. Inclusiv aproximativ o mie de rachete Patriot, necesare pentru apărarea aeriană.

Comentariile au venit în aceeași zi în care ministrul italian al Apărării a adus în discuție oportunitatea unor negocieri care să pună punct războiului.

Ajuns la Vilnius, într-o vizită neanunțată, Volodimir Zelenski s-a văzut nevoit să apere angajamentul europenilor față de Ucraina.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În primul rând, nu există nicio presiune dinspre partenerii noştri să încetăm să ne mai apărăm. Nu există nicio presiune de a îngheţa conflictul, nu încă. Au apărut diverse păreri în presă, le-am citit pe toate. Dar cred că partenerii noştri oficial încă nu intenţionează să ne dea astfel de semnale. Cel puţin eu personal nu i-am auzit.”

Însă, chiar înainte ca preşedintele Ucrainei să ajungă în Lituania, ministrul italian al Apărării vorbea despre nevoia inițierii unor demersuri diplomatice incisive. Motivul? Contraofensiva ucraineană de anul trecut nu a produs rezultatul dorit.

Guido Crosetto, ministrul italian al apărării: „Italia sprijină în manieră hotărâtă orice demers diplomatic pentru găsirea unei soluții negociate care să fie conformă cu o pace justă. Acest fapt nu trebuie interpretat însă ca o derogare de la angajamentele noastre europene și internaționale de a susține Ucraina. Sprijinul nostru rămâne puternic și nealterat.”

Este o schimbare de poziție - deși subtilă- a unuia dintre cei mai vehemenți susținători ai Kievului din rândul oficialilor europeni.

Președintele Ucrainei a început miercuri un turneu de două zile în Țările Baltice. Volodimir Zelenski a cerut sprijin urgent pentru întărirea sistemului de apărare aeriană a țării sale - ținta unor atacuri feroce cu rachete și drone.

Asta în condițiile în care există dovezi că armata Moscovei a început să folosească de luna trecută și rachete de proveniență nord-coreeană. Iar ambasadorul sud-coreean la ONU a avertizat că Phenianul folosește războiul din Ucraina pentru a-și testa arsenalul nuclear.

Între timp, în Rusia, Vladimir Putin este în plină campanie electorală. Miercuri, pentru prima oară în cei 24 de ani de când se afla la conducere, a făcut o vizită în cel mai estic punct al țării. Liderul de la Kremlin a vizitat o seră, unde a inspectat legumele. Apoi a lăudat performanțele economiei ruse.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Chiar și cele mai puternice economii ale Europei traversează vremuri dificile. Noi ne bucurăm de creștere, ei au declin. Nu vreau să râd de răul altuia, iar faptele rămân fapte. Rusia e o țară independentă din toate punctele de vedere, o țară puternică, ce privește cu încredere spre viitor.”

În același registru a fost transmis și un îndemn, sub forma unui clip de campanie, către soldații ruși care luptă în Ucraina. Militarii sunt încurajați să voteze cu Putin la alegerile prezidențiale din martie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62319801
Vremea azi, 11 ianuarie 2024. Gerul se domolește și apar ninsorile

Ziua de joi începe cu vreme rece și ger mai ales în Transilvania și în Moldova. Totuși, amiaza ne-aduce temperaturi mai ridicate decât miercuri, de la minus 4 grade în depresiuni, până la 7 grade în Dealurile Munteniei.

62416797
Furtunile violente au făcut prăpăd în SUA. Cel puțin cinci oameni au murit și localități întregi sunt încă inundate

Americanii se confruntă cu urmările unor furtuni feroce, care au adus, după caz, ploi abundente, ninsori sau tornade. Intemperiile au lăsat în urmă cel puțin cinci morți. Și localități întregi sunt încă inundate.

62416796
Mama principalului suspect în cazul româncelor ucise în Italia le-a dat anchetatorilor haine pătate de sânge

Continuă cercetările în cazul celor două românce ucise cu bestialitate în Sicilia. Carabinierii și procurorii au căutat noi probe care să susțină acuzațiile de dublă crimă și profanare de cadavre aduse românului de 24 de ani din Botoșani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.