Motivul pentru care o actriță renumită de la Hollywood îndeamnă femeile la ”grevă sexuală”

61715342

Actrița Alyssa Milano, cunoscută drept o activistă în cadrul mișcării #MeToo, le îndeamnă pe femei să intre în ”grevă sexuală”, pentru a protesta față de noua lege împotriva avortului adoptată de statul american Georgia.

"Drepturile noastre sunt încălcate. Până când noi, femeile, nu vom avea control legal asupra trupului nostru, nu putem risca să rămânem însărcinate. Alăturați-vă și nu mai faceți sex până când nu ne primim înapoi corpurile”, a scris actrița pe Twitter.

 

 

Guvernatorul statului american Georgia a promulgat, marţi, o lege care le interzice femeilor în acest stat conservator să avorteze din momentul în care bătăile de inimă ale fătului pot fi detectate, informează BBC.

Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Mesajul postat de Alyssa Milano a generat un val de reacții, pro și contra, pe rețelele de socializare. Astfel, hashtag-ul #SexStrike a devenit rapid viral, mesajul actriței fiind restribuit de peste 15.000 de ori.

Printre cei care s-au declarat în sprijinul inițiativei se numără actrița Bette Midler. Sper ca femeile din Georgia să nu mai întrețină relații sexuale cu bărbați până când aceste nedreptăți nu sunt rezolvate, a scris Bette Midler.

 

 

 

Lege controversată

Mai multe vedete de la Hollywood au reacționat după promulgarea legii de către guvernatorul statului american Georgia.

Zeci de actori, printre care Ben Stiller, Alec Baldwin şi Alyssa Milano, au transmis într-o scrisoare că nu vor mai putea lucra 'cu conştiinţa împăcată' în Georgia - un loc popular pentru turnarea de filme - dacă legea va fi promulgată.

Texte similare adoptate în Kentucky şi Mississippi au fost blocate de tribunale şi este probabil ca legea din Georgia să aibă aceeaşi soartă.

ACLU, puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice, a anunţat deja că va sesiza foarte curând justiţia.

Dacă judecători federali vor bloca textul, statul Georgia va face recurs în speranţa că se va ajunge la Curtea Supremă, pe care o va convinge să revină asupra deciziei din 1973.

Această strategie, care nu este nouă, a revenit în forţă după ce în componenţa Curţii Supreme au intrat doi judecători numiţi de preşedintele american Donald Trump şi care au dat o majoritate conservatoare acestei instituţii.

Institutul Guttmacher, care apără dreptul femeilor de a dispune de propriul corp, a consemnat peste 300 de măsuri antiavort adoptate în acest an în 28 de state americane.

Ohio, Missouri şi Tennessee sunt la rândul lor pe cale să adopte legi zise ale 'bătăii de inimă', la fel ca Georgia. Legislatorii din Alabama vor să le interzică medicilor să practice avorturile, sub pedeapsa cu închisoarea.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62044914
Ministru israelian: Iranul ar putea ataca Israelul dacă SUA escaladează tensiunile

Un ministru israelian a avertizat duminică împotriva unui posibil atac direct sau prin procură din partea Iranului, căruia Israelul ar urma să-i facă faţă dacă tensiunile dintre Teheran şi Washington se agravează, relatează Reuters.

62044136
Care a fost de fapt sursa de inspirație pentru numele bebelușului Archie

Presa engleză susține că adevărata sursă de inspirație pentru numele primului născut al ducilor de Sussex, Archie, este un maior din armata britanică, prieten apropiat al prințului Harry.

62044897
Și-a găsit părinții, la 30 de ani după ce a fost abandonat în aeroport. Ce a aflat apoi

Un tânăr care a fost abandonat după naștere într-o toaletă din Aeroportul Gatwick, din Londra, și-a găsit după mai bine de 30 de ani părinții.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.