Mesajul transmis eroului din Paris de către familia copilului salvat

61963052

Familia băiețelului salvat de un imigrant în Franța și-a exprimat recunoștința față de curajul dovedit de salvatorul copilului lor.

”Este cu adevărat un erou”, este mesajul transmis de bunica băiețelului.

Tatăl copilului în vârstă de 4 ani, care l-a lăsat nesupravegheat în apartamentul de la etajul 4 și a plecat la cumpărături, se confruntă cu acuzații grave cu privire la modul în care a avut grijă de minor.

De cealaltă parte, eroul poveștii, Mamoudou Gassama, se pregătește să primească cetățenia franceză.

Președintele Emmanuel Macron i-a mulțumit personal, i-a dat o medalie pentru curaj și a spus că i se va oferi și un rol în serviciul de pompieri.

Băiețelul se mutase de trei săptămâni împreună cu tatăl său la Paris, iar mama și cel de-al doilea copil al cuplului urmau să se alăture familiei în luna iunie, ei locuind în Reunion. Mama copilului a precizat că tatăl nu era obișnuit să se ocupe singur de micuț și probabil de aceea a plecat la cumpărături fără el.

”Nu pot justifica ceea ce a făcut soțul meu”, a transmis aceasta, potrivit BBC. Tatăl copilului s-a declarat devastat de ceea ce s-a întâmplat.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61963051
Imagine puternică în SUA. Un suporter a protejat de ploaie un militar, de Ziua Eroilor
Suporterul unei echipe de baseball din Statele Unite a oferit o lecție de omenie după ce a protejat de ploaie un militar aflat în tribuna unui meci.
61963046
Doi polițiști au lovit un băiat de 13 ani pentru a-l încătușa. Tatăl acestuia e revoltat
Un băiat de 13 ani a fost lovit cu pumnul în coaste de un polițist care încerca să-l aresteze împreună cu un coleg, relatează NZ Herald.
61953458
Medicii care i-au tratat pe Serghei şi Iulia Skripal, nesiguri în privinţa stării lor de sănătate
Medicii care i-au tratat pe fostul spion rus Serghei Skripal și pe fiica lui mărturisesc că n-au crezut că aceştia vor supravieţui.