Mesajul bărbatului ucis de cel mai izolat trib din lume: ”Iisus vă iubește! Luați pește!”

62003120
Instagram

Din seria când ironia se întâlnește cu tragedia. Americanul ucis de ultimul trib pre-neolitic din lume voia să-i convertească la creștinism pe locuitorii de pe Insula Santinelei de Nord. Săgeata unui membru al tribului i-a lovit Biblia, relatează AFP.

Americanul în vârstă de 27 de ani care a fost ucis de un trib de vânători-culegători de pe Insula Santinelei de Nord din arhipelagul indian Andaman voia cu orice preț să-i convertească la creștinism pe băștinași, membri ai unui trib care refuză orice contact cu străinii, relatează AFP.

Potrivit unor informații citate de mai multe publicații, John Allen Chau a foat atacat chiar în timp ce a pus piciorul pe Insula Santinelei de Nord, în mod ilegal căci India interzice orice contact al celor din afară cu băștinașii.

Ultimul mesaj al bărbatului către trib

Misionarul american aducea în barca sa pești și o minge de fotbal drept cadouri și le-a strigat locuitorilor de pe insulă: ”Numele meu este John! Vă iubesc și Iisus vă iubește! Luați pește!”

Membrii tribului au tras săgeți cu arcuri spre el, una nimerind chiar în Biblia pe care o ținea în mână. S-a întors la barca unor pescari pe care i-a mituit să-l ducă pe insulă. A petrecut noaptea acolo scriind într-un jurnal despre experințele sale. S-a întors pe insulă a doua zi și nu a mai revenit de acolo.

John Allen Chau

Insula Santinelei de Nord, situată în Golful Bengal, îi adăpostește pe cei, se crede, 150 de membri ai tribului, numiți - sentinelezi, cea mai izolată civilizație din lume. Aceștia își apără stilul de viață de străini iar indienii au interzis să se apropie la mai puțin de 5 km de insulă.

Tribul este foart ostil străinilor. În 2006 a ucis doi pescari a căror barcă a plutit în derivă spre insulă iar în 2004 au aruncat cu sulițe spre un elicopter care verifica pagubele după tsunamiul din Oceanul Indian.

Chau a plătit mai mulți pescari să-l ducă până în largul insulei de unde a vâslit singur către țărm într-o barcă.

”A fost atacat cu săgeți, dar a continuat să înainteze. Pescarii i-au văzut pe membrii tribului cum i-au legat o frânghie în jurul gâtului și l-au târât de acolo”, a relatat o sursă din poliție, citată de AFP.

”Trupul său a fost văzut de pescarii care s-au întors a doua zi acolo, dar nu a fost recuperat”, a declarat un oficial din poliție, adăugând că pescarii implicați, 7 la număr, au fost arestați.

sentinelezi

Sursă foto: CHRISTIAN CARON - CREATIVE COMMONS A-NC-SA

Familia i-a iertat pe băștinași

Familia bărbatului susține că i-a iertat pe membrii tribului, relatează BBC. Într-un comunicat publicat pe Instagram, familia spus că John Allen Chau ”a iubit viața, pe Dumnezeu, să-i ajute pe cei aflați la nevoie și că nu a avut decât iubire pentru sentinelezi.”

Autoritățile indiene au spus că va dura câteva zile până va recupera trupul misionarului. Pescarii au declarat poliţiei că ultima dată l-au văzut pe bărbat pe 16 noiembrie atacat cu arcuri şi săgeţi după ce a ajuns pe insulă.

Băştinaşii l-au târât pe bărbat pe plajă, după care s-au îndepărtat de insulă după ce i-au îngropat corpul pe jumătate în nisip.

John Allen Chau

Unul dintre pescari a ajuns în Port Blair şi a povestit incidentul unui predicator local, Alex, care era prieten cu John Allen Chau. Predicatorul a informat familia bărbatului care a contactat imediat ambasada SUA la New Delhi pentru ajutor.

sentinelezi

Autorităţile din zonă au lansat echipe de căutare cu elicopterul pentru a găsi trupul lui John Allen Chau.

"Am primit informaţii despre corpul unui cetăţean străin ucis în Insula Santinelei de Nord. Cazul este în curs de investigare", a declarat comisarul adjunct din South Andaman Udit Prakash Rai, citat de presa locală. "Poliţia locală face eforturi pentru a recupera corpul" bărbatului ucis, a adăugat el.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Turnul din Pisa a început să se „îndrepte”. Explicația experților

Turnul din Pisa, care și-a căpătat faima la nivel internațional din cauza faptului că este înclinat, s-a îndreptat cu 4 centimetri în ultimii 20 de ani.

O femeie şi-a aruncat bebeluşul pe fereastră pentru a îl salva. Ce s-a întâmplat cu micuţul

Clipe terifiante au fost surprinse în timpul unui incendiu izbucnit într-un complex de locuinţe din Dallas. O femeie şi-a aruncat bebeluşul pe fereastră, de la etaj, conştientă că era singura şansă de a-i salva viaţa.

Carne de curcan cu salmonela, descoperită chiar în ajunul Zilei Recunoștinței

Autoritățile americane au descoperit carne de curcan cu salmonela, cu câteva zile înainte ca americanii să celebreze, joi, Ziua Recunoștinței. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității, vot final. Senatorii decid soarta unui proiect de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii decid prin vot, astăzi, soarta Legii ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Momentul în care o dronă cu explozibil descoperită pe plaja Olimp a fost detonată controlat | VIDEO

Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.