Medicii au fost nevoiți să extragă un rinichi de porc după patru luni de funcționare într-un corp uman. Ce s-a întâmplat

62505997

Medicii din Statele Unite au extras un rinichi de porc din corpul unei paciente americane care beneficiase de un astfel de transplant, întrucât organismul ei a început să respingă acel organ după mai mult de patru luni.

Totuși este un record, au anunţat vineri reprezentanţii spitalului în care a fost realizată intervenţia chirurgicală, relatează AFP.

Towana Looney, o femeie în vârstă de 50 de ani din statul Alabama, a primit la sfârşitul lunii noiembrie 2024 un transplant de rinichi de porc modificat genetic, o practică încă experimentală, dar care oferă speranţe pentru acoperirea deficitului cronic de organe.

Towana Looney

Această extragere a rinichiului de porc ilustrează cât de departe se află încă acest obiectiv, dar rezultatele sunt totuşi încurajatoare, deoarece organul transplantat şi-a îndeplinit funcţiile timp de 130 de zile, adică mai mult de patru luni, ceea ce reprezintă un record. Până în prezent, niciun pacient nu a reuşit să supravieţuiască mai mult de două luni după un astfel de transplant.

"Pentru prima dată din 2016, am putut să mă bucur de prietenii şi familia mea, pentru că am avut parte de timp liber, fără a fi nevoită să planific totul în jurul tratamentelor de dializă", a declarat pacienta într-un comunicat dat publicităţii de Spitalul NYU Langone din New York. Ea a adăugat că este "foarte recunoscătoare (...), chiar dacă rezultatul nu a fost cel la care toată lumea spera".

Această femeie americană şi-a donat unul dintre rinichi mamei sale în 1999 şi trăia de opt ani făcând dializă, după ce o complicaţie apărută în timpul sarcinii i-a afectat rinichiul rămas. Ajunsă în imposibilitatea de a găsi un donator compatibil, ea a fost autorizată să primească un rinichi modificat genetic întrucât starea sa de sănătate se deteriora.

Motivul pentru care medicii l-au extras

În pofida primelor rezultate încurajatoare, "la începutul lunii aprilie, ea a suferit o scădere a funcţiei renale din cauza unei reacţii acute de respingere a grefei", a declarat chirurgul ei, Robert Montgomery, citat în acelaşi comunicat de presă.

"Cauza acestui episod de respingere după o lungă perioadă de stabilitate face obiectul unei anchete medicale, dar el s-a produs după o reducere a tratamentului imunosupresor pentru a trata o infecţie care nu are legătură cu rinichiul de porc", a detaliat medicul american.

Acest tratament vizează inhibarea activităţii sistemului imunitar pentru a-l împiedica să atace organul transplantat şi să provoace respingerea acestuia, dar slăbeşte astfel capacitatea organismului de a răspunde la ameninţări externe.

Decizia de extragere a organului a fost luată de pacientă şi de medicii săi pentru a păstra "posibilitatea unui transplant viitor pentru ea", a declarat Robert Montgomery.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Rusia îl laudă din nou pe Trump și se plânge că Ucraina ripostează după ce a invadat-o

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a lăudat sâmbătă pe preşedintele american Donald Trump, afirmând că acesta înţelege mai bine conflictul din Ucraina decât orice alt lider occidental, relatează Reuters.  

Biserica lui Mesia din Coreea de Sud a organizat o nuntă în masă pentru 5.000 de cupluri

Biserica Unificării din Coreea de Sud a organizat o nuntă în masă pentru 5.000 de cupluri la sediul central al bisericii.

Gestul controversat făcut de trimisul american în Rusia chiar înainte să dea mâna cu președintele rus Vladimir Putin

  Vladimir Putin a discutat la Sankt Petersburg mai bine de 4 ore cu trimisul american Steve Witkoff. Donald Trump i-a cerut președintelui rus să „se miște” în privința unui armistițiu în Ucraina.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.