Mărturiile cutremurătoare ale mamelor refugiate ajunse în România: "Fugim să nu audă copiii bombardamentele!”

×
Publicitate

„Fugim să nu audă copiii bombardamentele!” Sunt gândurile mamelor disperate, care continuă să sosească la frontiera noastră.

Dezorientați, oamenii primesc bucuroși ajutorul oferit. Pe cei mai norocoși îi preiau de la vamă rude, cunoscuți sau chiar ucraineni fugiți și ei din calea războiului și care, la rândul lor, vor să ajute.

Într-o parcare aflată între orașul Siret și frontiera României, o mamă cu doi copii mici așteaptă o mână de ajutor. Din fericire, nu întârzie să apară. O româncă din Suceava a venit să-i ia cu mașina.

Numere de Italia, de Germania, de Italia - o parcare aflată la 5 km de vamă s-a transformat într-un uriaș loc de așteptare. Pur și simplu foarte mulți ucraineni stabiliti în străinătate au călătorit până aici și în acest loc își așteaptă rudele și apropiații.

Tot aici am întâlnit-o pe Valentina, o refugiată care, de 4 zile, de când a venit în România, preia alți semeni și îi ajută să intre în țara noastră.

„De la kiev am făcut 300 de km în 72 de ore, foarte greu, toate magazinele sunt bombardate, drumurile, am ocolit foarte mult. Tare greu, toți vin încoace în România, mulțumim poporului român că ne ajută”, spune Valentina.

Telefonul îi sună încontinuu, dar ea nu lasă pe nimeni de izbeliște. A adus o familie și pleacă din nou în Ucraina să preia alta.

Ca şi până acum, majoritatea refugiaţilor sunt femei şi copii.

Aliona și fetița ei în vârstă de 4 ani, Emily, au reușit să iasă din Ucraina prin vama Sighetu Marmației. Vin din Kiev, oraș bombardat de câteva zile de trupele rusești.

„A fost greu să ne lăsăm casele și nu știm dacă când o să putem să ne întoarcem, dacă o să mai găsim ceva, pentru că locuința noastră este în Kiev, iar Kievul este bombardat. Aici sunt mulți oameni buni care ne ajută, multă mâncare. Acum așteptăm autobuzul”, spune aceasta.

O altă mamă a reușit să scape din infernul unde oamenii nevinovați au devenit ținte. A plecat pentru a-și salva băiețelul, dar și-a lăsat în urmă părinții.

„Bombordează casele și trag în civili. Nu au vrut să vină și ei au spus că sunt bătrâni și nu au vrut să plece. De mine au spus că sunt tânără și am un copil și trebuie să plec”, spune femeia.

Odată ce trec granița, multe mame răsuflă ușurate că și-au adus copiii pe tărâm sigur. Își îngăduie un moment de tihnă pentru a mânca un sendviș sau un covrig, înainte de a se gândi încotro să meargă mai departe.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62246317
Războiul informatic este la fel de aprig ca și cel armat între Ucraina și Rusia. Dezinformarea este la ordinea zilei
În războiul informaţional, internetul este o armă redutabilă. Autorităţile ruse încearcă din răsputeri să controleze mediul online, ca să capete forță materialele lor de propagandă.
62246327
Mărturia unui soldat ucrainean rănit în luptă: „Nu am înțeles ce s-a întâmplat. A fost o explozie, vedeam negru”
Pentru a doua zi la rând, a eșuat o nouă încercare de evacuare a civililor din Mariupol, orașul din sud asediat de forțele ruse. Bombradamentele nu au încetat, deși duminică, ca și sâmbătă, se anunțase o încetare temporară a focului.
62245134
Franţa crede că "buldozerul" rus se poate impune în câteva săptămâni sau luni
Şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, consideră că, în prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apără provincia separatistă Donbas (estul Ucrainei) de restul forţelor din ţară.