Mărturia unei familii care a scăpat din atacurile din Sri Lanka: „Lenea ne-a salvat”. VIDEO

62039571
Facebook.com

O familie din Marea Britanie a scăpat cu viață din atacurile comise în Sri Lanka. Aceștia erau cazați la unul dintre hotelurile care au fost ținta bombardamentelor de duminică dinimeață.

Julian Emmanuel, în vârstă de 48 de ani, era cazat împreună cu soția sa și cu cei doi copii la Hotelul Cinnemon, unde un terorist s-a aruncat în aer.

„Am fost cam leneși și ne-am trezit târziu. Eram la etajul 9, iar micul dejun se lua la subsol, acolo unde a explodat și bomba. Deci am fost foarte norocoși. Totul este în mâinile lui Dumnezeu”, a spus Julian.

Familia a fost evacuată și a stat în fața hotelului timp de două ore, pentru a fi evaluate victimele și pentru a elimina orice risc din interior.

„Apoi am văzut carnagiul, dezastrul, am stat chiar lângă el. Am văzut ce s-a întâmplat în acel restaurant. Ar fi trebuit să fim și noi acolo pentru a lua micul dejun, dar am întârziat. Cred că timpul înseamnă totul”, a mai spus Julian. 

Sunt cel puțin 290 de morți și peste 500 de răniți după seria de explozii produse în biserici și hoteluri de lux din Sri Lanka în ziua Paștelui Catolic. Printre cei care și-au pierdut viața se numără cel puțin 35 de străini, dar nu ar fi vorba și despre români, spun autoritățile. Opt explozii s-au produs - inclusiv în trei biserici, duminică dimineaţă, în timpul slujbei de Paşte.

Anchetatorii au anunțat că au fost prinși 13 suspecți în legătură cu atacurile violente comise în mai multe biserici din Sri Lanka.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62039567
Zelenski, căutat de poliţie imediat după ce a câştigat alegerile din Ucraina. Ce riscă

Volodimir Zelenski a primit vizita poliţiei duminică seara, după închiderea urnelor.

62039559
Europa, lovită un nor de praf saharian în următoarele zile. Cum va fi afectată România

Meteorologii avertizează că vestul, centrul şi sudul Europei ar putea fi lovite de un nor de praf „extrem de dens” din Sahara, ce va afecta şi ţara noastră.

62039397
Ultima fotografie a unei familii făcută cu puțin timp înainte de exploziile din Sri Lanka

O vedetă TV și fiica sa au murit într-una din exploziile din Sri Lanka. Cele două se aflau, alăturid e familie, la hotelul Shangri-La din Colombo, pentru a petrece Paștele împreună.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.