Avioane neidentificate, posibil ruseşti, în apropierea spaţiului aerian britanic. Reacţia Londrei

61997549
Getty

Marea Britanie a trimis avioane de luptă să intercepteze aparate de luptă neidentificate care s-au apropiat foarte mult de spaţiul aerian britanic, relatează Sky News.

"Avioane de luptă Typhoon au fost trimise astăzi ca o măsură de prevenţie împotriva potenţialelor incursiuni în zona de interes a Marii Britanii de către unul sau mai multe aparate de luptă neidentificate", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului apărării britanic.

Este a doua oară în ultimele două luni când avioane aparţinând altei țări sunt interceptate în apropierea spaţiului aerian britanic. În septembrie însă, avioanele în cauză au fost identificate ca aparținând Federației Ruse.

Iar în ultimul deceniu, Marea Britanie a efectuat peste 80 de operațiuni de interceptare a avioanelor rusești, potrivit ministrului forțelor armate britanic, Mark Lancaster.

Eurofighter

Foto: Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale Britanice

Marea Britanie nu este singurul stat membru NATO al cărui timp de reacţie este testat prin acest gen de operaţiuni.

În urmă cu mai puţin de două săptămâni şi în apropierea spaţiului aerian romanesca fost interceptat un avion de vânătoare rusesc, deasupra Mării Negre.

Cu acea ocazie, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că acesta este modul Federaţiei Ruse de a testa forţele româneşti şi ale NATO. A mai precizat, de asemenea, ca "astfel de situaţii nu sunt extrem de rare".

Incidentul de miercuri vine și pe fondul derulării celui mai mare exercițiu militar al NATO de după Războiul Rece.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61997520
Cauza oficială a morţii jurnalistului saudit, anunţată de procurorii turci
Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost ucis prin strangulare în consulatul ţării sale la Istanbul, iar cadavrul a fost dezmembrat, a declarat procurorul Istanbului, Irfan Fidan, miercuri, relatează Agerpres.
61997507
Europa, lovită de vremea rea. Două capodopere moderne, distruse de inundații
Furtunile violente care au lovit Italia au făcut cel puțin 12 victime, cele mai multe în Veneţia, anunţă Protecţia Civilă.
61943888
Kurzii din Siria suspendă operaţiunile împotriva ISIS. Motivul invocat
Coaliţia susţinută de SUA a anunţat suspendarea ofensivei împotriva Statului Islamic în Siria.