Marea Britanie renunță la Mandatul de Arestare European. Cum vor avea loc extrădările

62112494
Getty

Regatul Unit nu va mai participa la o schemă europeană de accelerare a extrădării infractorilor, în urma ieşirii din UE, a anunţat joi guvernul de la Londra, care şi-a prezentat mandatul de negociere privind relaţia pe termen lung cu UE.

Mandatul de arestare european (EAW) a fost introdus în 2004 şi a înlocuit procesele îndelungate de extrădare între ţările UE.
În virtutea EAW, un mandat emis de autoritatea judiciară dintr-un stat membru în vederea arestării unei persoane şi predării sale în vederea judecării este valabil în întreaga Uniune Europeană.

„Regatul Unit nu caută să participe la Mandatul de arestare european ca parte a viitoarei relaţii. În schimb, acordul ar trebui să ofere instrumente pentru extrădarea rapidă”, se arată în documentul publicat joi de executivul de la Londra.

De la crearea EAW, britanicii au folosit de mii de ori acest sistem, inclusiv pentru a repatria un bărbat care a participat la atacul comis la Londra în 2005 şi ulterior a fugit în Italia.

Londra a prezentat joi un mandat dur de negociere pentru discuţiile cu Uniunea Europeană, evidenţiindu-şi dorinţa unei viitoare independenţe economice şi politice care ar putea să o plaseze pe direcţia unei coliziuni cu Bruxellesul.

Marea Britanie a subliniat că îşi doreşte ca aranjamentele să le permită autorităţilor de reglementare din ambele părţi să coopereze pentru a gestiona regulile pe măsură ce ele „evoluează”.

Mandatul prezentat joi menţionează că Marea Britanie a părăsit blocul comunitar cu aceleaşi reguli ca în UE, oferind astfel o „bază solidă” pentru încheierea evaluărilor la timp.

De asemenea, Londra vrea ca acordul său comercial cu UE să includă angajamente de a nu slăbi protecţia legilor şi standardelor privind piaţa muncii.

În acelaşi timp, britanicii vor un acord separat privind pescuitul împreună cu acordul de comerţ liber cu Uniunea Europeană, cu negocieri anuale asupra împărţirii capturii totale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62112476
Papa Francisc a răcit la o zi după ce a atins și a binecuvântat credincioși din Roma

Papa Francisc nu va merge joi la bazilica Sfântul Ioan din Lateran, din Roma, pentru a oficia liturghia penitenţei alături de responsabilii religioşi din capitală, din cauza "unei indispoziţii uşoare", au informat surse de la Vatican citate de EFE.

62112471
Țara care adună animalele fără stăpân de pe străzi de teama coronavirusului

Autorităţile de la Moscova strâng animalele fără stăpân şi extermină şobolanii ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus.

62112459
Epidemia de coronavirus. Situația la nivel mondial. Ce măsuri iau statele afectate

În Italia, principalul focar de infecţie din Europa, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 400. Ceea ce reprezintă o creştere de 25% în 24 de ore.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.