Marea Britanie, anchetă penală în legătură cu scurgerile de informaţii despre Trump

62059078

Scotland Yard a anunţat vineri seară că a deschis o anchetă privind scurgerea în presă a unor note diplomatice extrem de critice la adresa lui Donald Trump.

"Unitatea antiteroristă a poliţiei metropolitane (din Londra), care are responsabilitatea naţională de a ancheta asupra unor eventuale infracţiuni penale la legea privind secretele oficiale, a deschis o anchetă criminală, a anunţat şeful adjunct al Scotland Yard, Neil Basu, într-un comunicat.

"Date fiind consecinţele prezentate pe larg în presă ale acestei scurgeri de informaţii, sunt convins că acesta a dăunat relaţiilor internaţionale ale Marii Britanii şi clar va fi în interesul publicului de a-i traduce în justiţie pe cel sau pe cei vinovaţi", a adăugat Neil Basu.

Într-o serie de telegrame publicate în presă săptămâna trecută, ambasadorul britanic în SUA, Kim Darroch, îl califica pe preşedintele Trump ca 'instabil' şi 'incompetent', iar administraţia americană drept 'unică în disfuncţionalitatea sa'.

Aceste scurgeri au provocat furia preşedintelui american care a afirmat luni că SUA nu ar mai fi avut "contact" cu Kim Darroch, un "tip foarte prost". Donald Trump a criticat-o de asemenea pe Theresa May, premierul britanic demisionar, care şi-a făcut cunoscut sprijinul pentru diplomat.

În cele din urmă, ambasadorul Kim Darroch şi-a anunţat miercuri demisia, o plecare "foarte regretabilă", potrivit prim-ministrului.

Guvernul britanic anunţase duminică deschiderea unei anchete pentru a găsi persoanele care au permis publicarea unor rapoarte confidenţiale în Mail on Sunday.

"Vom urmări vinovaţii cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie", a declarat miercuri lui Simon McDonald, şeful serviciilor diplomatice britanice, în faţa Comisiei pentru politică externă a parlamentului.

El a calificat afacerea ca fiind "cea mai mare încălcare a încrederii" întâlnită vreodată de serviciile sale.

Calmat, preşedintele american, Donald Trump, i-a urat vineri "succes" fostului ambasador britanic şi a declarat reporterilor la Washington că Londra ar trebui să îşi rezolve problema "scurgerilor de informaţii"

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62061981
Trump lasează o operaţiune de arestare a imigranţilor ilegali. Mulţi primari se opun
Preşedintele american Donald Trump a anunţat o operaţiune masivă de arestare a imigranţilor ilegali, care va începe în acest weekend
62061978
Un bărbat a fost închis pe nedrept timp de 3 ani, în Italia. „Nu era decât un biet tâmplar”
Un cetățean eritreean încarcerat timp de trei ani în Italia, fiind acuzat că a coordonat o rețea cu migranți, a fost pus în libertate vineri de un tribunal din Palermo. Instanța a decis că poliția s-a înșelat asupra identității bărbatului.
62059273
Condițiile impuse de socialiștii europeni Ursulei von der Leyen, ca să o susțină pentru șefia CE
Grupul socialiștilor europeni i-a transmis, vineri, Ursulei von der Leyen, într-o scrisoare, că o vor susține să preia președinția Comisiei Europene numai dacă va prezenta în scris „angajamente concrete” privind prioritățile de politică în acest post.