Liderul grupării teroriste al-Qaeda le cere adepților să pornească jihadul împotriva SUA

61959792
Getty

Ayman al-Zawahiri, liderul al-Qaeda, le-a cerut adepților grupării teroriste să pornească jihadul, "războiul sfânt", împotriva americanilor, după decizia SUA de a își muta ambasada la Ierusalim.

Ayman al-Zawahiri, liderul grupării teroriste al-Qaeda, a declarat duminică că decizia SUA de a îşi muta ambasada la Ierusalim indică faptul că negocierile de a menţine pacea în zona au eşuat, drept urmare, le-a cerut musulmanilor să pornească jihadul, "războiul sfânt" împotriva americanilor, conform Telegraph

Într-un clip care durează cinci minute, numit "Tel Aviv este teritoriu islamic", liderul egiptean care a preluat conducerea grupării teroriste, după ce Osamba bin Laden a fost ucis în 2011, a catalogat organismul Autoritatea Naţională Palestiniană drept "vânzătorii Palestinei" şi le-a cerut adepţilor grupării să se înarmeze.

În cadrul clipului, Zawahiri a spus că Bin Laden a proclamat Statele Unite drept "cel mai mare duşman al musulmanilor, şi a jurat că nu va considera Palestina un teritoriu securizat, până când armatele celor necredincioşi nu vor părăsi tărâmul lui Mahomed".

Liderul al-Qaeda a mai adăugat că ţările islamice au dat greş în a apara intereselor musulmanilor, acestea urmând rezoluţiile Consiliului de Securitate şi Adunării Generale a ONU, în loc să aplice legea islamică Sharia.
 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61953343
Pompeo dă vina pe europeni pentru retragerea SUA din acordul cu Iranul
Statele europene semnatare au refuzat să adere la poziţia SUA şi să modifice acordul nuclear semnat în iulie 2015, înainte ca Washingtonul să-şi anunţe decizia de retragere din acest tratat, a indicat secretarul american de stat Mike Pompeo.
61958272
Pedepse cu închisoarea pentru cei care respectă sancţiunile occidentale, în Rusia
Parlamentul din Rusia a anunţat luni că ia în considerare un proiect de lege care să prevadă pedepse de până la patru ani de închisoare pentru respectarea sancţiunile impuse de un guvern străin, relatează dpa.
61959761
Război în Fâșia Gaza, în ziua deschiderii ambasadei SUA. 55 de morți și mii de răniți
Zeci de palestinieni au fost uciși de soldații israelieni, luni, în timpul protestelor de la frontieră dintre Israel şi Fâşia Gaza. Violențele au avut loc în ziua în care a fost inaugurată ambasada SUA la Ierusalim.