Joe Biden, avertisment dur pentru nevaccinați: „Urmează o iarnă de boală gravă şi moarte”

62230932
Profimedia

Preşedintele american Joe Biden avertizează că varianta omicron este ”aici”, ”începe să circule mult mai rapid în Statele Unite” şi îi îndeamnă pe americani să se vaccineze, relatează AFP.

”Singura protecţie adevărată este să vă vaccinaţi”, a subliniat preşedintele american, preonizându-le ”o iarnă de boală gravă şi de moarte” nevaccinaţilor.

 

Biden a chemat jurnalişti la finalul unei reuniuni consacrate pandemiei covid-19, pentru a ”le transmite în mod direct mesajul americanilor”, a declarat el, potrivit News.ro.

Este ”de cea mai mare importanţă” vaccinarea cu o doză ”booster” a persoanelor vaccnate şi ”vaccinarea cu prima doză” a celorlalţi, a subliniat şeful statului american.

O purtătoare de cuvnt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a sugerat anterior că administraţia nu intenţionează, cu toate acestea, să impună măsuri restrictive deosebite şi că intenţionează să se concentree, mai degrabă, asupra vaccinării.

”Instrumentele pe care le avem funcţionează”, a dat ea asigurări.

”Vom continua să acţionăm pentru ca americanii să se vaccineze şi să-şi facă «booster»-ul”, a adăugat ea.

Statele Unite - cea mai îndoliată ţară din lume de pandemie - înregistrează în prezent, în medie, 1.150 de morţi pe zi dn cauza covid-19, potrivit unor date de la Centrele de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CDC).

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62230927
Coloane imense de mașini la punctul de trecere a Canalului Mânecii, după ce Franța a închis granițele pentru toți britanicii
De mâine, Franţa îşi închide graniţele pentru toţi britanicii, vaccinaţi sau nu, cu câteva excepţii. Decizia a provocat consternare și chiar revoltă printre cei care îşi luaseră, deja, bilete de vacanţă.
62200928
Studiu: Există o legătură între vaccinarea cu Moderna şi probleme cardiace. Vaccinul Pfizer prezintă un risc de miocardită
Vaccinul anticovid Moderna prezintă un risc mic de probleme cardiace, însă fără consecinţe grave, arată un studiu efectuat asupra întregii populaţii a Danemarcei, relatează AFP, scrie News.ro. 
62230885
Cum arată creatura cu cele mai multe picioare. Unde a fost găsită
Milpiedele au multe picioare. Este caracteristica definitorie a acestei creaturi, care nu este nici vierme, nici insectă.