Italia ameninţă că va bloca bugetul UE dacă nu se ajunge la un acord în privința migranţilor

61960662
Getty

Italia îşi va folosi dreptul de veto privind bugetul UE pentru următorii şapte ani dacă blocul european nu îşi schimbă atitudinea privind imigraţia, a anunţat viceprim-ministrul italian, Luigi Di Maio, scrie Politico, potrivit News.ro.

„Dacă situaţia cu migraţia nu se schimbă în curând, ne vom folosi dreptul de veto, cu siguranţă”, a precizat Di Maio pe Facebook.

„Mai important, nu este o dogmă aprobarea bugetului pentru următorii şapte ani, pe care ei al vrea să îl aprobe în grabă, înaintea viitoarelor alegeri europene”, a adăugat el.

Comentariile lui Di Maio vin după ce Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, a declarat că afirmaţia Italiei, privind faptul că Roma contribuie cu 20 de miliarde de euro către UE anual, este greşită.

„Nu este vorba de 20 de miliarde pe an. Italia plăteşte cam 14, 15, 16 miliarde pe an. Dacă luăm în considerare ce primesc de la bugetul UE, atunci rămâne o contribuţie netă de trei miliarde de euro pe an”, a declarat Oettinger.

„Nimănui nu-i place să plătească. Dar dacă dai o comandă, trebuie să plăteşti. Iar statele membre au comandat şi sunt beneficiare ale politicilor bugetare europene. De aceea ce ne aşteptăm să contribuie”, a adăugat el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61982336
Incendiu la Statuia Libertății. Au fost evacuate 3.000 de persoane
Un incendiu a izbucnit, luni, pe un șantier de construcții de la Statuia Libertății. Astfel, 3.000 de persoane au fost evacuate.
61982334
Țara care se confruntă cu cea mai călduroasă vară din ultimele 5 decenii
China s-a confruntat, anul acesta, cu cea mai călduroasă vară din anul 1961, cu o temperatură medie națională de 22 de grade Celsius.
61903567
Rusia încearcă să cucerească încă două porturi ucrainene. Situaţie gravă la graniţele României
Fostul comandant al flotei ucrainene lansează acuzaţii extrem de grave la adresa Kremlinului.