Studiu: A treia doză de vaccin anti-COVID scade semnificativ riscul de infectare

62178297
Shutterstock

A treia doză de vaccin anti-COVID Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția față de infectare și formele grave de boală la persoanele de peste 60 de ani, în Israel. comparativ cu cele care au primit două doze.

În rândul persoanelor în vârstă de 60 de ani și peste, protecția împotriva infecției oferită la 10 zile după a treia doză a fost de patru ori mai mare decât după două doze, potrivit oficialilor Ministerului Sănătății din Israel.

O a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani a oferit o protecție de cinci până la șase ori mai mare la 10 zile de administrare în ceea ce privește gravitatea bolii și spitalizarea.

Acest segment de vârstă este deosebit de vulnerabil în fața COVID și Israelul a decis să fie primul grup inoculat când a început vaccinarea la sfârșitul lunii decembrie, relatează Reuters.

Țara care a mărit preţul benzinei cu 66% peste noapte. De ce a luat această decizie


În ultimele săptămâni, Ministerul Sănătății a declarat că imunitatea a scăzut în timp și pentru vârstnici, și pentru tineri. Majoritatea persoanelor vaccinate care s-au îmbolnăvit grav în Israel aveau peste 60 de ani și aveau condiții de sănătate subiacente.

Israelul a început să administreze a treia doză la persoane de peste 60 de ani pe 30 iulie. Joi a scăzut vârsta de eligibilitate pentru un rapel la 40 de ani și a inclus femeile însărcinate, profesorii și lucrătorii din domeniul sănătății sub această vârstă. A treia doză se administrează numai celor care au primit a doua doză cu cel puțin cinci luni în urmă.

Luptând împotriva unui focar al variantei Delta din iunie, Israel are în prezent una dintre cele mai mari rate de infecție pe cap de locuitor din lume. Aproape 1,5 milioane de oameni din 9,3 milioane de locuitori ai țării au primit a treia doză.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62209014
Schimb de focuri pe aeroportul din Kabul. Un soldat afgan a fost ucis
Un schimb de focuri a avut loc luni între forţe de securitate afgane şi atacatori necunoscuţi la poarta dinspre nord a aeroportului din Kabul.
62209013
Țara care a mărit preţul benzinei cu 66% peste noapte. De ce a luat această decizie
Guvernul libanez a anunţat, duminică, majorarea preţului benzinei cu 66%, prin reducerea parţială a subvenţiilor, pentru a atenua penuria de carburanţi care blochează ţara.
62209012
Uimitor. Un oraș din Rusia s-a transformat într-o galerie de artă în aer liber
Festivalul de grafitti și desene murale a transformat un oraș din Rusia într-o galerie de artă în aer liber.