Interzicerea „Compact” a fost ilegală. Un tribunal din Germania a anulat decizia guvernului

62488251
Shutterstock

Tribunalul Administrativ Federal al Germaniei a anulat marți decizia guvernului fostului cancelar social-democrat Olaf Scholz de a interzice apariția revistei "Compact".

Este o publicație apropiată de aripa radicală a partidului naționalist eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD), care conduce acum opoziția împotriva noului cancelar de centru-dreapta Friedrich Merz.

Instanța a considerat că măsura de interzicere a publicației este disproporționată, deși recunoaște că aceasta exprimă cu regularitate idei politice discriminatorii și incompatibile cu valorile constituționale.

„Multe dintre declarațiile critice sau ostile față de migrație, prezentate de pârât pentru a justifica interdicția, pot fi interpretate ca exagerate, dar sunt în cele din urmă acceptabile în virtutea dreptului fundamental de exprimare", se arată în decizia tribunalului.

Judecătorii au apreciat că și alte conținuturi ale revistei - teorii ale conspirației legate de pandemia COVID-19, critici față de susținerea oferită Ucrainei de guvernul german în războiul cu Rusia sau opinii istorice revizioniste - sunt de asemenea acoperite de libertatea de exprimare.

Cu toate acestea, instanța a respins plângerea revistei Compact, care susținea că guvernul german i-a încălcat dreptul la libertate de exprimare prin invocarea abuzivă a Legii privind organizațiile, pentru a o scoate în afara legii.

Compact, considerată „o portavoce centrală a extremei drepte"

În urmă cu un an, ministrul german de interne de la acea vreme, Nancy Faeser, a justificat interzicerea revistei Compact cu argumentul că aceasta este „o portavoce centrală a extremei drepte" care „incită în mod incalificabil la ură împotriva evreilor, a persoanelor cu rădăcini în imigrație și a democrației noastre parlamentare".

Revista, cu un tiraj de circa 40.000 de exemplare, este condusă de activistul de extremă dreapta Jorgen Elsasser, a cărui companie multimedia include și canalul video online Compact-TV, cu o jumătate de milion de abonați.

Reacții la decizie

„Această hotărâre nu este doar un succes juridic. Este o victorie politică", a transmis revista Compact pe rețelele de socializare după verdictul care îi permite reluarea publicării, adăugând că „lupta nu s-a încheiat, abia a început".

De partea sa, Ministerul de Interne german a menționat într-un comunicat că a luat act de hotărârea instanței, care nu mai poate fi atacată cu apel, și că o va studia cu atenție. Totuși, în interpretarea ministerului, prin acest verdict justiția a confirmat faptul că Legea privind organizațiile poate fi folosită pentru a interzice unele mass-media fără ca acest lucru să constituie o formă de cenzură, precum și faptul că revista Compact susține poziții contrare ordinii constituționale.

„Interzicerea unor organizații va continua să fie o măsură posibilă și aplicabilă împotriva aspirațiilor extremiste", a precizat ministerul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62551063
Putin rupe Rusia de aplicațiile occidentale. O nouă mesagerie guvernamentală înlocuiește platformele populare

Putin a aprobat dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie conectată la serviciile guvernamentale. Iniţiativa urmăreşte reducerea dependenţei de platforme străine ca WhatsApp şi Telegram, în cadrul strategiei de suveranitate digitală.

62554871
Veneția, în protest. Localnicii au în plan să îi strice nunta lui Jeff Bezos. „Ne-am săturat să ne vedem orașul folosit”

Proteste la Veneția înaintea nunții lui Jeff Bezos. Miliardarul nu mai e văzut doar ca un simbol al aroganței, ci și al inegalității și turismului excesiv. Activiștii ecologiști se tem că evenimentul va afecta și mai mult orașul deja fragil.

62554886
Mark Rutte îl laudă pe Donald Trump înainte de summitul NATO: „Vei realiza ceva ce niciun preşedinte american nu a făcut”

Preşedintele american Donald Trump a postat marţi pe reţeaua sa Truth Social un mesaj măgulitor pe care l-a primit de la secretarul general al NATO, Mark Rutte, înainte de a zbura către Haga la summitul NATO.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.