Incident într-un magazin din SUA. Un bărbat s-a baricadat după ce și-a împușcat bunica

61974756
CNN

Un bărbat înarmat şi-a împuşcat bunica şi o altă femeie, după care s-a baricadat într-un supermarket unde a ucis o a treia femeie, înainte de a fi arestat, după o confruntare de câteva ore cu poliţia. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la Los Angeles.

Un suspect de sex masculin a fost implicat într-o dispută familială care l-a determinat să tragă asupra bunicii sale şi a altei femei aflate la faţa locului, a precizat pentru presă sergentul Barry Montgomery. Bărbatul a fugit apoi cu maşina bunicii sale, cu care a intrat într-un stâlp în faţa unui supermarket Trader Joe's, unde a avut loc un schimb de focuri cu poliţia, după care suspectul s-a baricadat în magazin luând ostatice un număr neprecizat de persoane.

Poliţia a transmis mai târziu pe Twitter că a reuşit să-l "aresteze pe suspect fără incidente". "Suspectul a ieşit mai târziu din magazin, a cerut să i se pună cătuşele şi a fost preluat în custodie", a scris LAPD.

Potrivit primarului Eric Garcetti, o femeie a fost împuşcată în supermarket, fiind declarată moartă.

Preşedintele Donald Trump a transmis mai devreme pe Twitter că urmăreşte "foarte îndeaproape posibila luare de ostatici de la Los Angeles".

Conform CNN, suspectul are circa 20 de ani. Los Angeles Times a relatat că în magazin se aflau în momentul incidentului între 40 şi 50 de oameni. U martor a relatat că "peste tot zburau gloanţe, prin faţa magazinului şi în parcare".

Bunica suspectului a fost lovită de cel puţin şapte gloanţe şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar starea ei este critică, a menţionat Los Angeles Times.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61974751
Cuba elimină termenul "comunism" din proiectul noii sale Constituţii

Adunarea Naţională a Puterii Populare (Parlamentul) din Cuba a început sâmbătă dezbaterea textului unei noi Constituţii a ţării, care elimină termenul "comunism" şi include dreptul la proprietate privată, transmite agenţia EFE.

61974749
Căsătoriile gay în proiectul noii constituţii, în Cuba

Proiectul noii constituţii din Cuba prevede şi definirea căsătoriei drept o uniune între doi indivizi şi nu între un bărbat şi o femeie, cum era până acum, a declarat un reprezentant al Guvernului de la Havana, relatează Reuters.

61974745
Rusia cere SUA eliberarea rusoaicei arestate pe baza unor ”acuzații fabricate”

Ministrul rus de externe i-a transmis omologului său american că rusoaica Maria Butina acuzată că a acţionat ca agent de influenţă în SUA ar trebui eliberată pentru că acuzațiile sunt ”fabricate”, relatează Reuters.

Recomandări
Examen
„Au colaborat împreună” şi „pericol eminent”. Testul-grilă la care aproape o treime dintre candidaţii la funcţia de director de şcoală au picat

Pleonasme, paronime, procente şi probleme de logică: 2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test-grilă de o oră. 

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.