Incident aviatic, pe o populară insulă din Spania. Nu există niciun supraviețuitor

62072132
Agerpres

Cinci persoane au murit, pe insula spaniolă Mallorca, după ce un elicopter s-a ciocnit cu un avion de mici dimensiuni, au anunțat autoritățile.

UPDATE 19.30: Autoritățile spaniole au anunțat că șapte persoane, dintre care doi minori, au murit duminică în urma unei coliziuni între un elicopter şi un avion ultrauşor, conform Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Avionul ultrauşor avea doi pasageri, iar elicopterul cinci: pilotul, un cuplu şi doi copii minori ai cuplului, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale a Spaniei.

Elicopterul era înmatriculat în Germania, „ceea ce nu înseamnă neapărat că pasagerii erau de această naţionalitate", a spus acesta.

Guvernul regional al Insulelor Balneare a confirmat bilanţul pe Twitter şi a adăugat că pasagerii avionului ultrauşor erau „doi adulţi spanioli". „Nu există niciun supravieţuitor", a anunţat administraţia regională.

Anterior, autorităţile regionale au anunţat că accidentul a avut loc la orele locale 13:35, în municipiul Inca, oferind un prim bilanţ de cinci morţi.

ORA 16.50: Potrivit unui oficial din guvernul regional, printre victime este și un copil.

„Urmărim cu șoc și îngrijoare accidentul care a avut loc în Inca. Gândurile noastre se îndreaptă spre victime”, a transmis Francina Armengol, președintele isulelor baleare, conform Huffington Post.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 11.35 dimineața, iar aeronava s-a prăbușit pe un câmp.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62072129
Nudiștii, victime preferate ale hoților. Zeci de turiști au rămas fără hainele de pe plajă
Fenomen bizar pe plajele de nudiști din Barcelona: sute de turiști au descoperit că le-au fost furate hainele în timp ce făceau baie în mare.
62072125
Deținut din Marea Britanie, torturat de paznici, care se distrează pe seama lui
Imagini revoltătoare de la o închisoare din Edinburgh, în care gardienii râd de un deținut dezbărcat, târât de colegii lor spre o ambulanță, au fost date publicității. 
61924074
Motivul șocant pentru care un satirist iranian a fost condamnat la 11 ani de închisoare
Un satirist din Iran a fost condamnat la 11 ani de închisoare de un tribunal revoluționar din Teheran, fiind acuzat că a colaborat cu Statele Unite.