Incendiu puternic la o instalaţie a Agenţiei Spaţiale Japoneze (Jaxa) în timpul testării unei rachete cu combustibil solid

62501126

Un incendiu masiv a izbucnit marţi într-o instalaţie a Agenţiei Spaţiale Japoneze (Jaxa) în timpul testării unei rachete de tip Epsilon S cu combustibil solid, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune NHK.

Niciun rănit nu a fost semnalat în acest incident, în departamentul izolat Kagoshima, în sudul Japoniei, relatează AFP, potrivit News.ro.

Mingi de foc şi fum alb s-au ridicat către ora locală 8.30 (1.30, ora României) de la Centrul Spaţial Tanegashima, potrivit acestor imagini.

”A avut loc o anomalie în timpul testului de combustie azi (marţi). Încercăm să stabilim ce s-a întâmplat”, anunţă într-un comunicat transmis AFP Agenţia Spaţială Japoneză.

”Niciun rănit nu a fost semnalat pentru moment. Cauzele (incidentului) fac obiectul unei anchete”, anunţă Jaxa.

Potrivit NHK, incendiul a izbucnit în timpul unui test de combustie la care asista presa, postată la 600 de metri distanţă.

La aproximativ 30 de secunde după începutul testului, s-a auzit o explozie puternică, iar un obiect în flăcări a zburat în mare, potrivit NHK.

Ziarul japonez Sankei scrie că flăcări portocalii au ţâşnit din motorul rachetei, plasat pe o platformă orizonată, înaintea exploziei.

Jaxa a înregistrat mai multe eşecuri, în ultimii ani, în programul rachetelor.

În 2022, o sondă aparţinând agenţiei, Omotenashi, îmbarcată în misiunea americană Artemis 1, a înregistrat o defecţiune fatală a bateriilor imediat după ce a fost lansată în spaţiu.

În 2023, o rachetă de tip Epsilon S a explodat în timpul unei testări la aproximativ 50 de secunde după aprindere.

În februarie, Jaxa a reuşit decolarea noii sale rachete-far de tip H3, prezentată drept o rivală a Falcon 9 a SpaceX a lui Elon Musk.

Acest succes a urmal aselenizării cu succes, în ianuarie, a unei sonde nelocuite, care a transformat Japonia în cea de a cincea ţară care a reuşit acest lucru.

În martie, o rachetă aparţinând unei întreprinderi private japoneze a explodat la câteva secunde după lansare.

Denumită ”Kairos”, înaltă de 18 metri, această rachetă cu combustibil solid a start-up-ului Space One, cu sediul la Tokyo, a decolat cu un satelit de mic dimensiuni aparţinând Guvernului japonez la bord.

Însă, la câteva secunde după lansare, racheta a devenit o minge de foc, un fum dens a umplut instalaţia de lansare, iar fragmente în flăcări ale rachetei au căzut pe pante din jur.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62239176
Marea Britanie demontează toate speculațiile: ”Nu trimitem trupe în Ucraina”
Regatul Unit nu va trimite trupe în Ucraina, a declarat ministrul de externe britanic David Lammy, pe fondul unor informaţii care sugerau că Regatul Unit şi Franţa ar avea discuţii despre o astfel de opţiune, informează marţi DPA.
62494261
Analiștii avertizează: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.
62500599
Statele NATO vor să crească producția de arme în Ucraina. „Trebuie să poată acţiona de pe o poziţie de forţă”
Miniştrii apărării din Germania, Franţa, Polonia, Italia şi Regatul Unit s-au întâlnit luni la Berlin pentru a discuta măsuri de consolidare a securităţii şi apărării în Europa, relatează dpa.