În timp ce rușii omoară ucraineni, occidentalii se războiesc în declarații. Liderul din UE care a sărit în apărarea lui Putin

×
Publicitate

În timp ce se duc lupte grele în Ucraina vecină, occidentalii poartă un război al declarațiilor.  

Premierul Ungariei a preluat retorica de la Kremlin: ”Dacă trimiți arme Ucrainei, dacă promiți transporturi de arme noi, indiferent ce spui, ești în război", acuză oficialul de la Budapesta.

Într-o notă similară, oficialii de la Kremlin susțin că Statele Unite pot opri războiul, printr-o simplă "comandă", dar au ales, în schimb, să pompeze tot mai multe arme.

Pe de altă parte, în cel mai recent atac, rușii au folosit inclusiv rachete hipersonice Kinjal, care nu pot fi interceptate de apărarea antiaeriană ucraineană.

Au fost lupte crâncene și vineri în țara vecină, unde trupele rusești încearcă să străpungă liniile de apărare ale ucrainenilor înainte ca armata Kievului să primească tancuri de la aliații săi occidentali. Nu doar la Bahmut, în est, se dau lupte înverșunate. Rușii continuă atacurile și asupra orașul fortificat Vuhledar, tot în regiunea Donețk. 

Volodimir Zelenski: ”Situația de pe front - în special în regiunea Donețk, lângă Bahmut și Vuhledar -, rămâne extrem de dificilă. Ocupanții nu doar iau cu asalt pozițiile noastre, ci distrug în mod deliberat și metodic orașele și satele din jurul lor, folosind artilerie, aviație, rachete. Armata rusă nu duce lipsă de mijloace de distrugere și poate fi oprită doar cu forța”.

Într-o casă din Bahmut se ascund operatorii dronelor dintr-o unitate ucraineană de recunoaștere. Pozițiile cele mai avansate ale rușilor sunt la mai puțin de doi kilometri.

Igor, unitate de drone: ”Coordonăm artileria noastră și loviturile cu mortiere. Ridicăm drona și identificăm posibile ținte inamice. Țintele pot fi: infanterie, vehicule militare, puncte de comandă. Apoi transmitem imaginea video în direct către unitățile noastre de artilerie”.

Tot imaginile luate din dronă arată dacă loviturile artileriei sunt sau nu eficiente.

Orban: ”Indiferent ce spui, ești în război”

Dar și rușii folosesc drone pe câmpul de luptă.

Igor, unitate de drone: ”Acum vreo 2 săptămâni am fost atacați de o dronă kamikaze inamică. Eram în interiorul casei, pe poziții. Am fost urmăriți de inamic care ne-a lovit cu această dronă. Dar, slavă Domnului, am scăpat, suntem cu toții vii și nevătămați. Dar echipamentul nostru a avut de suferit”.

Rusia a lansat vineri 70 de rachete în toată Ucraina, iar peste 20 nu au fost interceptate de apărarea antiaeriană.

În timp ce proiectilele cădeau peste case și distrugeau infrastructura energetică a Ucrainei, ministrul de Externe al Ungariei cerea Consiliului de Securitate al ONU să intervină pentru a deschide negocieri de pace, pe motiv că războiul are un impact economic major asupra țării sale.

Viktor Orban: ”Dacă trimiți arme, dacă finanțezi întregul buget anual al uneia dintre părțile în război, dacă promiți transporturi de arme noi, arme din ce în ce mai moderne, atunci poți spune orice dorești. Dar, indiferent ce spui, ești în război”.

Ungaria vrea să blocheze orice tentativă a Uniunii Europene de a extinde sancțiunile asupra energie nucleare din Rusia. Premierul Viktor Orban a spus limpede că se va folosi de dreptul de veto, în acest sens. Pentru că o centrală nucleară construită de Rusia, în Ungaria, urmează să fie extinsă de compania energetică nucleară rusă- Rosatom.

Macron spune că nu trebuie să ”închidem ochii la un război imperialist”

În aceeași notă, Kremlinul arată cu degetul spre Washington.

Reporter: Rusia spune că Statele Unite sunt direct implicate acum (în război). Așa este?

John Kirby: Aceasta este războiul dus de Rusia în Ucraina, iar această retorică este susținută de Putin încă de la început, că este vorba de Statele Unite versus Rusia, NATO versus Rusia. Dar nu este așa, este Rusia versus Ucraina, iar noi și alte state din întreaga lume facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina să se apere”.

În schimb, președintele Franței susține că e necesară continuarea discuțiilor cu Putin.

Emmanuel Macron: ”Mi s-a reproșat de multe ori că am stat la discuții cu Rusia. Dar voi continua să vorbesc cu Rusia. Cine ar putea apăra posibilitatea unei ordini internaționale libere și stabile dacă închidem ochii la un război imperialist?”.

În tot acest timp, Statele Unite par a fi tot mai îngrijorate de o posibilă tentaţie a Beijingului de a invada Taiwanul, după modelul rusesc din Ucraina.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Ministrul italian al Apărării: Dacă tancurile rusești intră în Kiev, începe al Treilea Război Mondial

Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al "Treilea Război Mondial", a declarat vineri ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, în cadrul unei conferinţe la Roma pe tema "Perspective europene pentru o apărare comună”.

Un general american spune că Statele Unite ar putea intra în război cu China în 2025

Generalul Michael Minihan din cadrul Forțelor Aeriene SUA a avertizat despre riscul mare de război cu China în 2025 - cel mai probabil în jurul Taiwanului - şi a îndemnat ofiţerii să fie pregătiţi pentru luptă încă din acest an, relatează AFP.  

Poliția din SUA a făcut publice imagini brutale dinaintea morții lui Tyre Nichols. Își striga mama când era bătut de agenți

Un nou caz de violență a polițiștilor asupra unui unui bărbat afro-american zguduie societatea în Statele Unite. Cazul este însă greu de înțeles, pentru că toți cei cinci polițiști care l-au bătut până la moarte sunt, la rândul lor, de culoare.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.