Giorgia Meloni este anchetată pentru eliberarea unui suspect libian căutat de Curtea Penală Internațională

62515256
Getty

Prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a anunţat marţi că a fost plasată sub o anchetă judiciară în urma deciziei guvernului de a-l elibera pe şeful poliţiei judiciare libiene, căutat de Curtea Penală Internaţională (CPI), transmite Reuters.

Osama Elmasry Njeem a fost eliberat săptămâna trecută şi repatriat în Libia cu un avion al statului italian la câteva zile după ce fusese arestat la Torino în baza unui mandat emis de CPI pentru presupuse crime împotriva umanităţii.

CPI a solicitat o explicaţie în urma deciziei Italiei, declarând că nu a fost consultată.

Marţi, într-un mesaj video pe contul ei de Facebook, Giorgia Meloni a anunţat că a fost pusă sub anchetă pentru complicitate la infracţiune şi deturnare de fonduri publice.

Ea nu este obligată să demisioneze, iar plasarea sub anchetă în Italia nu implică vinovăţia şi nici nu înseamnă că va urma în mod necesar punerea oficială sub acuzare.

"Nu voi fi şantajată, nu mă voi lăsa intimidată, motiv pentru care, să spunem, nu sunt pe placul celor care nu vor ca Italia să se schimbe şi să devină mai bună", a spus Meloni în mesajul video postat pe Facebook.

Ea a precizat că au mai fost puşi sub anchetă ministrul justiţiei, Carlo Nordio, ministrul de interne, Matteo Piantedosi, şi subsecretarul de stat pentru serviciile de informaţii, Alfredo Mantovano.

Meloni a mai spus că ea crede că ancheta a fost declanşată de Luigi Li Gotti, un avocat care a anunţat săptămâna trecută că a depus plângere în legătură cu eliberarea lui Njeem şi folosirea unui avion oficial pentru a-l transporta înapoi la Tripoli.

Tot potrivit lui Meloni, cazul este investigat de acelaşi procuror care l-a anchetat pe vicepremierul Matteo Salvini în Sicilia pentru presupusa răpire a o sută de migranţi aflaţi într-o ambarcaţiune blocată de acesta pe mare timp de aproape trei săptămâni în 2019. Salvini a fost achitat în acest caz luna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62515205
DeepSeek a provocat cea mai mare scădere a valorii de piață din istorie pentru un gigant american. Trump spune că asta e bine

Compania chineză de inteligență artificială DeepSeek a transmis o undă de șoc pe Wall Street.  

62515208
Migranții ilegali din SUA, ridicați de forțele armate: „Mergem în școli, biserici, spitale”. „Îi azvârlim dracu' din țară!”

Campania dusă împotriva imigranților continuă susținut în Statele Unite. Luni, într-o singură zi, au fost arestați aproape 1.200. Sunt peste 3.500 de când Donald Trump a devenit președinte.  

62515235
Analiză France Presse: Un nou acord nuclear între Washington şi Moscova este greu de imaginat

Dorinţa afişată de Washington şi Moscova de a discuta asupra reducerii armamentelor nucleare nu este decât o declaraţie de poziţie şi acestora le-ar fi foarte greu să se pună de acord, apreciază experţi citaţi marţi de France Presse.

Recomandări
62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.