Germania şi Franţa se pregătesc pentru un Brexit fără acord. Anunţul Angelei Merkel

61993870
Agerpres

Cancelarul german Angela Merkel a precizat, miercuri, că guvernul german a început să facă planuri pentru un Brexit fără acord, relatează The Guardian.

Ea s-a arătat, însă, îngrijorată de soarta cetăţenilor britanici care locuiesc şi muncesc în Germania.

"Cum, în ziua de după Brexit, vom gestiona cei 100.000 de cetăţeni britanici estimaţi care, în unele cazuri, au trăit în Germania timp de ani de zile?", a spus Angela Merkel, într-un discurs susţinut în fața Parlamentului german.

În acelaşi timp, şi Franța a început pregătirile pentru un Brexit fără acord. Tot miercuri, guvernul francez a adoptat o lege care-i va permite să adopte măsuri în regim de urgenţă odată ce Brexitul a avut loc. Decizia este menită să scurteze durata de timp necesară adoptării de măsuri noi şi deci, pentru a atenua mai uşor efectele unui Brexit fără acord.

Anunţul cancelarului german contrastează puternic cu declaraţiile optimiste ale prim-ministrului britanic, Theresa May.

Potrivit unor declarații ale acesteia, tot de miercuri, progresul în direcţia semnării unui acord "este foarte bun". Totodată, ea s-a arătat optimistă și cu privire la modul în care vor decurge discuţiile de la Bruxelles, ce încep miercuri.

"Cred că un acord este posibil şi acum este timpul să-l facem. (...) Ce am văzut este faptul că am rezolvat cea mai mare parte a problemelor din acordul de retragere. Încă mai rămâne problema graniţei nord-irlandeze, dar cred că toată lumea de la masa vrea să facă o înţelegere", a declarat Theresa May, citată de The Guardian.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61993868
NATO va avea comandament pentru războiul pe Internet. "Ameninţarea e în creştere"

Un nou comandament cu capacitatea de a contracara și de a lansa atacuri cbernetice ar trebui să fie complet operațional până în anul 2023, a anunțat generalul Wolfgang Renner, în cadrul unei conferințe din Mons, Belgia, citat de Agerpres.

61993742
Sute de oameni au murit în urma exploziei unei conducte de petrol

Peste 200 de persoane au murit în Nigeria în urma unei explozii ce a avut loc la una dintre conducte petroliere aparţinând Coporatiei Naţionale Nigeriene de Petrol (NNPC), relatează Vanguard.

60302313
O româncă sechestrată de un proxenet în Spania, eliberată după ce a reuşit să trimită o poză poliţiei

O româncă reţinută cu forţa în Spania de un concetăţean care voia să o oblige să se prostitueze a fost eliberată de poliţie după ce a reuşit să trimită prin telefon o fotografie cu locul unde era sechestrată, a anunţat poliţia spaniolă, transmite AFP.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.