General: Rusia și-a sporit „substanțial” potențialul militar de la frontiera vestică

61884289

Rusia și-a sporit „substanțial” capacitățile de luptă de la frontiera de vest, a precizat generalul Andrei Kartapolov.

Astfel, de la începutul anului, districtul militar Vest a primit peste 1.000 de unităţi de tehnică militară, a indicat generalul rus, adăugând că modernizarea capacităţilor de la frontiera vestică a Rusiei va continua şi în anul viitor, potrivit agenției RIA Novosti, citată de Agerpres.

Oficialul a mai precizat că Rusia a făcut eforturi ample pentru îmbunătăţirea infrastructurii.

În luna octombrie, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a declarat că, până la sfârşitul anului, unităţile Districtului militar Vest vor primi peste 1.800 de unităţi de tehnică militară noi şi modernizate.

Într-o recentă întâlnire cu şefii armatei, preşedintele Vladimir Putin menţionase că ponderea armelor şi echipamentelor moderne în unităţile militare a ajuns la aproape 60%.

În prezent, Guvernul de la Moscova examinează noul program de stat pentru înzestrarea armatei până în 2027 pentru a-l transmite preşedinţiei spre aprobare până la 15 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
61925663
Clădirea din Dortmund, în care stăteau 33 de români, incendiată intenţionat. Reacția președintelui Iohannis
O clădire în care locuiau 33 de români a fost cuprinsă de flăcări joi noapte, în Germania.
61918302
Soarta liderilor catalani, care au votat separarea regiunii de Spania, va fi decisă luni
Curtea Supremă a Spaniei va decide, luni, dacă cei 10 lideri separatiști care au fost arestați, după ce au declarat independența Cataloniei în ciuda avertismentelor de la Madrid, scapă sau nu de închisoare.
61925660
Rusia ar putea interzice accesul presei americane în Duma de Stat
Deputaţii ruşi intenţionează să adopte săptămâna viitoare o măsură prin care să interzică tuturor canalelor media americane accesul în Duma de Stat, ca ripostă la retragerea acreditării canalului Russia Today (RT) la Congresul SUA.