Explozie pe o autostradă din Italia. Sunt cel puțin 60 de răniți și un mort. Precizări MAE

61977929

Un accident cumplit a deschis porţile iadului pe o autostradă din Bologna. Cel puţin o persoană a murit şi peste 60 au fost rănite, după ce un camion plin cu substanţe inflamabile a lovit o platformă care transporta maşini, potrivit presei italiene.

A urmat o explozie uriaşă, care a acoperit cerul cu nori groşi de fum. Potrivit Ministerul Afacerilor Externe deocamdată nu există indicii că printre victime s-ar afla şi români.

►Momentul terifiant al exploziei a fost filmat de un şofer aflat pe autostradă. Deflagraţia s-a produs în cartierul Borgo Panigale, aflat în apropierea aeroportului din Bologna. Cerul s-a făcut negru ca noaptea. Aceste imagini, difuzate de pompieri, arată cum o coloană de fum se ridică deasupra camionului

Forţa exploziei a fost alimentată de material inflamabil, aflat la bordul cisternei. Iar efectele se văd cel mai bine în distrugerile pe care le-a provocat pe o porţiune a pasarelei, care s-a surpat. Maşinile aflate în parcarea de sub pod au fost şi ele cuprinse de flăcări.

►Potrivit unor informaţii preliminare, 14 dintre cei răniţi au suferit traumatisme grave. Unii au fost loviţi de bucăţi de sticlă provenite de la ferestrele clădirilor din zonă, spulberate în deflagraţie. Pompierii se află la locul dezastrului, iar circulaţia maşinilor a fost oprită în întreaga zonă. Printre victime se număra 11 carabinieri şi doi poliţişti.

Explozia din Bologna

UPDATE 22.25: Potrivit presei italiene, bilanțul morților a fost revizuit. Inițiat, s-ar fi crezut că este vorba despre două decese din cauza unei erori de comunicare. Totodată, bilanțul răniților a fost revizuit la 68.

Victima ar fi șoferul camionului, scrie La Repubblica.

UPDATE 19.50: La Repubblica relatează numărul răniților a ajuns la 84.

UPDATE 17.50: Presa locală relatează că doi oameni au murit, în timp ce bilanțul răniților variază între 60 și 67. Printre răniți ar fi și 2 polițiști și 11 carabinieri, care coordonau traficul după un accident care se petrecuse anterior în zonă.

Explozia din Bologna

O secțiune de pod s-a prăbușit, iar mașinile a două reprezentanțe auto care se aflau într-un parc auto de sub pod au explodat în lanț, informează La Repubblica.

UPDATE 17.20: O persoană ar fi murit și 65 ar fi fost rănite, în urma exploziei de pe o autostrada A14, relatează Corriere della Serra. 14 dintre acestea ar fi în stare gravă, după ce au fost loviți de bucățile care au sărit în aer. Alții au arsuri de la gradul unu la gradul trei, însă bilanțul este provizoriu.

Pe de altă pate, La Repubblica precizează că ar fi murit două persoane, iar 55 ar fi fost rănite, dintre care 14 ar fi în stare gravă.

Sursa citată a mai precizat că explozia ar fi survenit la o cisternă care transporta substanțe inflamabile. Explozia a fost atât de puternică încât ferestrele unor case din apropiere au fost distruse, iar un pod suspendat s-a prăbușit parțial, a confirmat autoritatea care se ocupă de întreținerea autostrăzilor.

„Pentru a facilita operațiunea de salvare, vă rugăm să folosiți porțiunea de drum din zona Borgo Panigale doar dacă este strict necesar. Zona este interzisă pietonilor”, a precizat Poliția Rutieră pe Twitter.

Responsabilii cu comunicarea ai Aeroportului Marconi a precizat că „zborurile se desfășoară conform orarului”, deși explozia a avut loc în apropiere.

UPDATE 17.00: Precizări MAE

Consulatul General al României la Bologna urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de explozia produsă în apropierea aeroportului din Bologna, iar oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, spune MAE, conform News.ro.

„Până în prezent, autorităţile italiene nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară (...) Consulatul General al României la Bologna monitorizează situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune", precizează Ministerul de Externe.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051;5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 349 1178220. Consulatul General al României la Bologna monitorizează situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune.

ORA 15.20: Martorii care au surprins imaginile au publicat pe Twitter înregistrări cu focul uriaș ridicat pe autostradă.

Jurnalistul american Joe Kelley a scris pe Twitter că explozia a izbucnit la un camion care transporta mașini sau camionete, după care autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în jurul orei locale 12.52, în care se poate observa fum care se ridică în aer, scrie Express.

Potrivit poliției, citată de RT și de The Sun, este vorba despre un accident care a avut loc pe o autostradă în apropiere de aeroportul din Bologna. Pompierii se află la locul incidentului, la fel și echipaje de ambulanță și un elicopter al poliției.

Traficul pe autostradă a fost suspendat.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Sancţiunile economice americane vor lovi din nou Iranul. Implicaţiile vor fi resimţite dur şi de companiile europene

Măsurile confirmă linia dură adoptată de Donald Trump, după retragerea unilaterală a SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian.

11 copii malnutriți, salvați dintr-o tabără a groazei din deșert. ”Nu am mai văzut niciodată așa ceva”

Poliția din New Mexico a salvat 11 copii malnutriți care erau ținuți în condiții mizere într-o tabără improvizată în deșert, relatează BBC.

Prima reacție a lui Demi Lovato după ce a fost spitalizată în urma unei supradoze

Cântăreața de muzică pop de origine americană, Demi Lovato a postat pe contul de Instagram primul mesaj de când a ajuns la spital, în urma unei supradoze de droguri, relatează BBC.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.