Explozie la o uzină chimică în nord-estul Spaniei. Cel puțin un mort. VIDEO

×
Publicitate

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-o explozie la o uzină chimică în oraşul Tarragona din nord-estul Spaniei, provocând un incendiu imens, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Deflagraţia a putut fi văzută de locuitorii oraşelor din apropiere şi chiar a provocat zguduiri ale ferestrelor unor clădiri. Flăcările şi coloana de fum negru sunt vizibile de la mai mulţi kilometri. Autorităţile au activat faza de alertă a unui plan de urgenţă chimic şi medical.

Pompierii acţionează pentru stingerea incendiului, în timp ce traficul rutier a fost restricţionat în zonă, iar traficul feroviar a fost întrerupt pe mai multe secţiuni.

Uzina aparţine companiei Industrias Químicas del Óxido de Etileno (IQOXE), singura industrie din Spania care prelucrează oxid de etilenă, o substanţă folosită pentru fabricarea polimerilor, având capacitatea de a produce 140.000 tone pe an.

Autorităţile din regiunea Cataloniei au avertizat marţi seara locuitorii să rămână în locuinţe şi să ţină ferestrele şi uşile închise ca măsură de precuaţie pentru a se proteja de fum, adăugând totuşi că ''nu există nicio dovadă privind existenţa unui nor toxic", relatează Reuters.

Nu a fost clar imediat ce anume a provocat explozia, survenită înainte de ora locală 19:00 (18:00 GMT), dar agenţia de apărare civilă a invocat drept cea mai probabilă cauză un accident chimic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62084774
Negociatorul-șef al UE, despre „consecinţele concrete” post-Brexit pentru cetăţeni
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat marţi că sfârşitul liberei circulaţii de persoane între Regatul Unit şi restul UE în cadrul Brexit va avea „consecinţe concrete” pentru cetăţenii europeni şi britanici, relatează AFP.
62103575
Un nou atac cu rachete asupra unei baze americane din Irak
Militarii americani din Irak au fost ţintele unui nou atac cu rachete.
62104043
Iranul ar putea obţine anul acesta o bombă nucleară. Avertismentul Israelului
Iranul ar putea obţine anul acesta suficient uraniu îmbogăţit pentru a realiza o bombă atomică, scrie cotidianul israelian Haaretz, citând o evaluare a serviciilor de informaţii militare israeliene.