Emoționanta poveste de dragoste dintre doi octogenari. Granițele închise de pandemie nu îi pot opri
Dragostea nu ţine cont de vârstă şi nici de graniţele închise în plină pandemie de coronavirus.
Şi Germania, şi Danemarca, au închis frontierele, pentru a limita deplasările, ca măsură de oprire a răspândirii virusului.
Dar, într-o mică aşezare de hotar, undeva în zona rurală, doi octogenari au găsit un mod de a fi aproape. Chiar dacă, vrând-nevrând, în timpul întâlnirilor păstrează distanţarea socială.
Dincolo de acest pod este Germania. Și chiar aici este locul unde Inga, o văduvă de 85 de ani din Danemarca, îl aşteaptă cu nerăbdare pe Karsten, un pensionar neamţ, ajuns şi el la o vârstă venerabilă.
Inga: ”- Ar trebui să ajungă dintr-un moment în altul. I-am spus să nu aducă neapărat ceva de băut. ”Atunci nu bem”, mi-a spus el. ”Dar dacă vrei să bem un pahar, bem... Cum vrei tu”, i-am zis. - Vine cu bicicleta? - Da, cu bicicleta. E bariera asta chiar în faţă şi nu prea puteam să ne vedem ca lumea. Dar, când vine el o dă la o parte. Şi o aşează la loc când plecăm fiecare la casa lui. Da, trebuie să apară”.
Într-un final, a ajuns şi Karsten.
”- Bună! - A adus şi ziarul... - Uite aşa stăm amândoi aici, la poveşti, cam o oră pe zi... - Ai adus şi vin, pot să văd? - Da, tare eşti curioasă. - Ia uite! Cabernet Sauvignon. Cred că a costat vreo 3 euro sticla”.
Cei doi se cunosc de vreo doi ani și mai bine, într-o vreme când nu era nicio barieră între Germania şi Danemarca.
S-au întâlnit la piaţă. Ea a fost impresionată că, pe lângă cartofi şi căpşuni, domnul cumpărase şi un buchet mare de flori.
Octogenara spune că şi-a imaginat cum ar fi să i-l dăruiască ei şi aşa au intrat în vorbă.
Karsten: ”Ea a spus în germană: ”la naiba”. ”De ce vorbeşti aşa?”. ”Sunt văduvă de vreo trei ani”. ”Şi eu sunt văduv de doi ani”. ”Păi ce mai aşteptăm?”. ”Am luat-o de mână şi am invitat-o: ”Hai în maşină, să mergem să mâncăm ceva”. Şi i-am dăruit ei buchetul”.
”Suntem iubiți, dar nu am vrut să ne mutăm împreună”
Karsten: ”După ce am luat prânzul, eu ca un adevărat domn am vrut s-o conduc acasă. Nu, mi-a spus ea, eu te conduc pe tine acasă... Şi a rămas la mine în noaptea aceea.
De atunci putem spune că suntem iubiţi, dar n-am vrut să ne mutăm împreună. Mai bine fiecare la casa lui şi ne vedem cât de des se poate”.
Relaţia dintre cei doi a evoluat şi aproape că nu trece zi fără să se vadă.
Iar de când s-a închis frontiera, se întâlnesc la barieră, la o ceaşcă de cafea, un croasant... Şi, uneori, un pahar cu vin: ”Noroc! Salutare tuturor să fiţi sănătoşi! Noroc!”.
Etichete: general,
