Elita lui Putin, surprinsă în timp ce cască în timpul discursului maraton anti-Occident al liderului de la Kremlin

62326346

Vladimir Putin ar fi cu siguranță deranjat să descopere că discursul său atât de așteptat despre starea națiunii, ținut miercuri dimineață în centrul Moscovei, nu a fost atât de impresionant pe cât ar fi sperat.

La aproape un an de la invazia sa în Ucraina, liderul de la Kremlin a urcat pe scena de la Moscova în fața ambelor camere ale parlamentului rus și a comandanților militari, unde a lansat o tiradă maraton împotriva Occidentului.

El a vorbit cu pasiune și venin la un uriaș miting-spectacol desfășurat pe cel mai mare stadion din oraș, dar elita de la Kremlin nu a putut să nu dea semne de oboseală. Înalți oficiali au fost văzuți căscând în mijlocul celor 115 minute de discurs al președintelui lor.

În jur de 200.000 de oameni au umplut tribunele stadionului Lujniki, dar au fost destui și pe gazon pentru acest uriaș concert. Toți agitau steaguri rusești, iar jocurile de lumini au strălucit în culorile naționale alb, albastru și rosu.

Până la sosirea președintelui, dar și după, muzicieni și dansatori au însuflețit elanul patriotic, iar reprezentațiile artistice au alternat cu discursurile oficialilor, inclusiv diverse persoane în uniforme militare.

Înainte de a veni la acest miting - odă conducătorului iubit - Putin s-a întâlnit cu șeful diplomației chineze. Au stat la o masă ovală, iar masa le-a permis ca lugime să-și strângă mâinile.

Frânturi din transmisiunile în direct ale mass-media rusești de stat au arătat chiar și câțiva membri ai audienței dormind pe scaune în timp ce Putin a continuat să divagheze timp de o oră și 45 de minute.

Apoi, când discursul său s-a încheiat în cele din urmă și imnul național rusesc a început să răsune din difuzoare, mulți dintre participanți au fost văzuți refuzând să cânte, afișând o expresie neutră.

Imaginile cu oficiali plictisiți și dezaprobatori privindu-și președintele vociferând amintesc de scene similare din septembrie, când Putin a ținut un alt discurs lung pentru a anunța că Rusia a anexat patru teritorii din estul și sudul Ucrainei, în ciuda faptului că nu deținea controlul deplin asupra niciunuia dintre ele, scrie Daily Mail.

Pentru o mare parte a domniei sale, Putin a fost văzut mult timp ca un maestru al comunicării și un orator excelent și captivant, dar se pare că acele zile au luat sfârșit.

 

Cel mai notabil anunț făcut de Putin în discursul său de două ore, a fost: suspendarea participării Rusiei la ultimul tratat care mai există, cu Statele Unite, privind controlul armelor nucleare strategice.

 

Făceam tot ce era posibil pentru a rezolva această problemă pe cale pașnică, negociind o cale pașnică de ieșire din acest conflict dificil, dar în spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit”, a declarat Putin în fața mulțimii.

El a precizat că li se adresează „într-un moment pe care îl știm cu toții că este un moment dificil, un moment de cotitură pentru țara noastră, un moment de schimbări cardinale, ireversibile în întreaga lume, cele mai importante evenimente istorice care vor modela viitorul țării noastre și al poporului nostru” și a promis că va continua „sistematic” ofensiva în Ucraina.

Citând o altă justificare pe care a folosit-o pentru război, Putin a susținut că forțele sale protejează civilii din regiunile din Ucraina pe care Moscova le-a anexat între timp în mod ilegal.

Apărăm viețile oamenilor, casa noastră”, a spus el. „Iar Occidentul se străduiește să obțină o dominație nelimitată”.

Potrivit evaluării Institutului pentru Studierea Războiului, organizația americană de analiză, Putin a făcut acest anunț pentru a reintroduce retorica nucleară în spațiul informațional. Și asta ca o compensare pentru lipsa realizărilor de pe câmpul de luptă.

Putin a încadrat luptele din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, dintre forțele Kievului și separatiștii susținuți de Rusia, ca fiind o luptă pentru libertate. Luptele din această zonă sunt în desfășurare din 2014 și au fost folosite de Putin ca justificare pentru a lansa ofensiva mai amplă.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, dezbătută în Parlamentul de la Budapesta la începutul lui martie. Obiecțiile Turciei

Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va fi introdusă pe ordinea de zi a Parlamentului ungar, urmând să fie discutată la începutul lui martie, potrivit agendei publicate miercuri.

Putin, păzit pe stadion de un sistem de rachete antiaeriene Pantsir. Moscoviții se tem să nu ajungă războiul la ei

Un sistem de rachete de apărare antiaeriană a fost observat în apropierea locului unde președintele rus Vladimir Putin și-a ținut discursul patriotic de patru minute la Moscova, arată mai multe surse.

O fetiță româncă, bătută crunt de colegi după ce a trimis un mesaj unui băiat. Părinții cer să se facă dreptate | VIDEO

O fetiță de 11 ani de origine română a fost bătută crunt de colegi, după ce a trimis un mesaj unui băiat.

Recomandări
Administrația Prezidențială dezminte că România ar trimite militari să lupte în Ucraina: „Este o manipulare alarmistă”

Administrația Prezidențială avertizează că în mediul online se propagă o informație falsă potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina și denunță o „manipulare alarmistă”.

Cutremur politic în Israel: Netanyahu ar fi fost avertizat cu 10 zile înainte de atacul Hamas din 7 octombrie

O carte care urmează să apară în Israel susţine că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ar fi fost informat de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, cu zece zile înainte de atacul din 7 octombrie 2023.

Victor Ponta refuză să spună cu ce persoane importante a discutat în Mykonos: „Pentru că trebuie să avem un Guvern”

Fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat și susținător al grupului Uniți pentru România (UPR) din Parlament, spune că a fost plecat pe insula Mykonos împreună cu ceilalți politiceni, judecători și oameni de afaceri ”pentru a promova România”.