Elefantul din bucătărie. O familie din Thailada a avut parte de o experiență mai puțin obișnuită în toiul nopții

62197131
Twitter

Ratchadawan Puengprasoppon s-a trezit la primele ore ale zilei de sâmbătă din cauza unui zgomot puternic. Când s-a dus să afle ce s-a întâmplat, a descoperit un cap de elefant ieșind din perete, scrie The Guardian.

S-a întâmplat în Thailanda unde o familie s-a trezit dis de dimineață cu un elefant înfometat care scotocea printre rafturi după sărățele. Iar asta nu este prima vizită a uriașului Boomnee.

Medicul veterinar de la Departamentul Parcurilor Naționale și Faunei sălbatice, a explicat că este posibil să nu existe sufieciente mâcăruri sărate în sălbăticie în timpul sezonului ploios, forțând elefanții să caute sare în satele locale.

Dr. Joshua Plotnik, profesor asistent de psihologie la Hunter College, din cadrul Universității din New York, care studiază populația de elefanți din vestul Thailandei, a declarat că este obișnuit ca elefanții din parcurile naționale să facă raiduri prin plantațiile de trestie de zahăr sau porumb din apropiere.

„În satele în care lucrez în Thailanda, elefanții intră seara în culturile fermierilor. Aceasta este o problemă atât pentru fermieri cât și pentru elefanți”, a spus el. Majoritatea sătenilor se comportă bine cu elefanții. „Sunt frustrați că se întâmplă acest lucru și doresc să găsească soluții pentru a-i opri, însă nu dau vina pe elefanți”, a mai spus el.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62197124
Spania, Grecia, Bulgaria și Italia anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi
La început de sezon estival restricţiile de călătorie dispar una câte una. Ţările preferate de români pentru vacanţă de vară anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi.
62197117
Video. Intervenție a poliției în stilul George Floyd în Cehia. Un tânăr de origine roma a murit în ambulanţă
Un clip video devenit viral în Cehia arată trei polițiști din orașul Teplice în timp ce imobilizează un tânăr de orgine rroma până când acesta nu mai mișcă, potrivit publicației locale Expats.
62149423
UE impune Belarusului sancţiuni în şapte sectoare economice, în urma deturnării avionului Ryanair
Uniunea Europeană a decis luni să impună sancţiuni în şapte sectoare economice Belarului, cu scopul de a ”afecta sursele de venit ale regimului lui Aleksandr Lukaşenko”, au declarat doi diplomaţi pentru AFP.