Dustin Hoffman, acuzat din nou de hărţuire sexuală: "Am simţit mâna lui sub lenjerie, între coapse"

×
Publicitate

Dustin Hoffman a fost acuzat vineri că ar fi molestat de mai multe ori o actriţă care a lucrat cu el în 1980.

Aceasta este a treia învinuire care îl vizează pe legendarul actor şi cea mai recentă din seria privind abuzurile sexuale împotriva bărbaţilor puternici de la Hollywood.

Kathryn Rossetter, care a lucrat cu actorul, dublu premiat cu Oscar, la producţia din 1985 de pe Broadway "Death of a Salesman" (Moartea unui comis-voiajor), a făcut acuzaţia într-un editorial din The Hollywood Reporter, citat de AFP și preluat de News.ro.

Totul a început, a scris Rossetter, după ce Hoffman a ajutat-o să obţină rolul, primul ei rol pe Broadway. Hoffman i-a prezentat-o chiar soţiei sale, potrivit lui Kathryn Rossetter.

Însă lucrurile au luat o întorsătură transformându-se într-o "oribilă, dezamăgitoare şi abuzivă experienţă cu unul dintre idolii mei".

Odată, în timpul unui spectacol la Chicago, "am simţit mâna lui sub lenjerie, între coapse", "abuz care s-a întâmplat la fiecare spectacol", a spus ea.

"A continuat şi a devenit din ce în ce mai agresiv", povesteşte actriţa. "Noapte de noapte mergeam acasă şi plângeam".

Rossetter a spus că ar fi raportat abuzul lui Hoffman la Uniunea Actorilor, dar a fost descurajată de alţii, care i-au sugerat că probabil îşi va pierde slujba şi speranţele ei la o carieră în film.

Actriţa a apărut mai târziu în versiunea pentru televiziune din 1985 a spectacolului "Death of a Salesman", în care a jucat şi Hoffman.

Scenarista şi producătoarea Wendy Riss Gatsiounis susţine că actorul i-a făcut avansuri în timpul unei întâlniri profesionale care a avut loc în 1991, informează The Guardian. Wendy Riss Gatsiounis a declarat pentru Variety că întâlnirea a fost stabilită iniţial cu Hoffman şi Murray Schisgal, scenaristul filmului ”Tootsie”, pentru a discuta o eventuală adaptare pentru ecran a piesei ei, ”A Darker Purpose”.

Femeia susţine că la începutul întâlnirii, Dustin Hoffman a întrebat-o atunci, când ea avea peste 20 de ani, dacă a întreţinut vreodată relaţii sexuale cu un bărbat în vârstă de peste 40 de ani.

Şi Anna Graham Hunter a susţinut că Dustin Hoffman i-a cerut să îi facă un masaj la tălpi, în prima ei zi petrecută pe platoul de filmare. Ea a povestit că i-a făcut masajul actorului, deşi a încercat să îl refuze, şi a adăugat că Dustin Hoffman a flirtat cu ea şi cu alte femei, i-a atins fundul şi i-a vorbit despre relaţii sexuale.

Contactat de The Hollywood Reporter, Dustin Hoffman a declarat că respectă femeile şi că îi pare rău că ar fi avut un comportament care i-ar fi produs disconfort Annei Graham Hunter.

”Le port un respect deosebit femeilor şi mă simt îngrozitor pentru faptul că aş fi făcut ceva ce ar fi pus-o într-o situaţie incomodă. Îmi pare rău. Acest lucru nu mă reprezintă”, a spus Dustin Hoffman.

Acuzaţiile la adresa lui Dustin Hoffman au apărut în contextul unui scandal sexual la Hollywood, în care au fost lansate acuzaţii la adresa mai multor personalităţi din industrie, începând cu producătorul Harvey Weinstein, regizorul James Toback, actorul Kevin Spacey şi cineastul Brett Ratner.

Dustin Hoffman

Dustin Hoffman, născut pe 8 august 1937, este un actor american care a devenit cunoscut în 1967, graţie rolului Benjamin Braddock, personajul principal pe care l-a interpretat în filmul ”Absolventul/ The Graduate”.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Dustin Hoffman a jucat în principal roluri pentru marele ecran şi, sporadic, în teatru.

Dustin Hoffman a primit şapte nominalizări la Oscar şi a câştigat de două ori acest trofeu - la categoria ”cel mai bun actor în rol principal” - graţie evoluţiilor sale din filmele ”Kramer contra Kramer” (1979) şi ””Rain Man” (1988).

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Israelul i-a atacat cu avioane pe palestinienii din Fâșia Gaza

Avioane ale Israelului au bombardat mai multe poziţii ale grupării militare Hamas, ca răspuns la tirurile de rachetă ale palestinienilor.

Zăpadă în sudul SUA pentru prima dată după 12 ani. Accident în lanț pe o autostradă din Texas

Sudul Statelor Unite are parte de zăpadă, în unele zone pentru prima oară după 12 ani.

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, arestat la Kiev, a intrat în greva foamei

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de arestarea sa de către autorităţile ucrainene care îl acuză că ar fi pus la cale o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei. 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.