Ducesa de Cambridge a avut ultima aparitie publica inainte sa nasca, la aniversarea Reginei

×
Publicitate

Mii de persoane au asistat la Londra la traditionala ceremonie dedicata aniversarii oficiale a Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Regina s-a nascut, de fapt, pe 21 aprilie, dar exista un obicei stravechi, conform caruia ziua suveranului este sarbatorita in timpul verii, cand sunt mai mari sanse de vreme buna.

Purtand un mantou albastru si o palarie asortata, suverana i-a trecut in revista pe soldatii regimentelor de elita, printre care si un batalion intors recent din Afganistan.

Regina Elisabeta a II-a a fost insotita de varul ei, ducele de Kent, pentru ca sotul, ducele de Edinburgh este inca in spital, dupa o interventie chirrugicala la abdomen.

Ceremonia "Trooping The Colour" "Marsul Culorii"/ isi are originea in timpuri stravechi, cand era esential ca soldatii sa recunoasca steagul sau "culoarea" regimentului lor pentru a putea s-o urmeze in timpul luptelor.

Din 1805 se organizeaza aceste parade ale regimentelor care poarta steaguri viu colorate prin fata monarhului, astfel incat soldatii sa identifice monarhia cu steagul calauzitor.

Festivitatile incep cu momentul in care regina, dupa ce i-a inspectat pe cei 500 de gardieni, paraseste Palatul Buckingham, escortata de Cavaleria Casei Regale.

"Culoarea" este transportata de-a lungul sirurilor de gardieni, si apoi regimentul sarbatorit urmeaza regina in cadrul unui mars, insotit de garzile de infanterie.

Pentru ducesa de Cambridge, insarcinata in opt luni, a fost ultimul eveniment oficial inaintea nasterii. Purtand un mantou roz pal Alexander McQueen, Kate s-a aflat intr-o trasura alaturi de ducesa de Cornwall si de printul Harry.

Printul William a participat la ceremonii calare, in randurile regimentului Welsh Guards, in cadrul caruia detine gradul de colonel.

De ziua nationala, Steagul National al Marii Britanii este arborat pe cladirile publice si este intonat imnul national.

Drapelul National al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cunoscut sub denumirea de "Union Jack" sau "Union Flag", incorporeaza emblemele celor trei tari aflate sub aceeasi suveranitate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61340733
Cutremur cu magnitudinea de 6,2, produs in sudul Greciei

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,2 s-a produs, sambata dupa-amiaza, in sudul Greciei, in apropierea Insulei Creta, anunta Institutul american de geofizica (USGS).

61340730
Miracol pentru o fetita de 9 ani din Cehia. Cum au reusit medicii sa o scoata dupa un an din coma

Doi parinti din Cehia simt ca viata incepe din nou pentru ei.
Fetita lor de 9 ani este iar vesela si vorbareata, dupa ce timp de un an a zacut pe un pat de spital in coma profunda.

61337439
Nelson Mandela "pare sa fie bine", sustine nepotul sau

Starea de sanatate a fostului presedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat de o saptamana din cauza unei infectii pulmonare, este incurajatoare.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.