Drama bebeluşului român despărţit de părinţi de autorităţile americane. "Are coşmaruri"

×
Publicitate

Pe fondul politicii anti-imigraţie a preşedintelui Trump, cazul unui bebeluş român care, la 4 luni, a fost despărţit de autorităţi atunci când părinţii au încercat să intre ilegal în Statele Unite, este prezentat pe larg în presa americană.

Părinţii micului Constantin, ţigani din România care trăiau din cerşetorie, au ajuns la graniţa cu Mexicul, şi la rândul lor au fost separaţi. Bebeluşul şi-a petrecut 5 luni mai întâi într-un orfelinat, apoi a fost dat în grijă, unei familii din Michigan. În final, familia a fost reîntregită, însă traumele sunt greu de şters.

Constantin Mutu avea 4 luni atunci când a ajuns cu părinţii la graniţa de sud a Statelor Unite, în febuarie 2018.
Familia a călătorit din România în Mexic şi de acolo, a încercat să intre în Texas. Atunci băieţelul a fost separat de părinţi şi dus într-un centru din Michigan. Mama a fost trimisă înapoi în România, în timp ce tatăl a fost plasat în detenţie, într-un centru federal din Texas.

Caitlin Dickerson, reporter New York Times: "A stat în detenţie într-un centru pentru imigranţi, timp de 4 luni, timp în care nu a avut translator aproape niciodată. Şi acum are coşmaruri..."

Copilul a fost dat în îngrijire unei familii din Michigan, iar părinţii au încercat să înregistreze, pentru familia din România, momentele importante din copilăria copilului. „Mereu mă gândeam .. mi se rupea sufletul ca mama lui pierdea aceste momente”, spun ei.

A durat luni de zile până când părinţii au putut să-l vadă din nou pe Constantin. Înainte de aceasta, tatăl său a fost trimis la evaluare psihiatrică într-un centru de detenţie a imigranţilor din Texas pentru că nu se mai oprea din plâns, iar mama bebeluşului a fost spitalizată cu hipertensiune provocată de stres.

La două luni după reţinerea sa, autorităţile i-au făcut tatălui o oferta- dacă renunţă la cererea de azil, urma să fie trimis în ţara de origine, împreună cu bebeluşul. Bărbatul a acceptat şi, la începutul lui iunie, anul trecut, a fost eliberat şi deportat în România, însă fără copilul său.

Bebeluşul a fost repatriat o lună mai târziu.

Caitlin Dickerson, reporter New York Times: „Ţipa, se zbătea şi voia înapoi la mama care-l îngrijise în SUA, de care se ataşase între timp..Într-un fel, acea a doua separare a fost la fel de traumatizantă pentru el precum prima..

În ciuda acestei triste experienţe, jurnaliştii americani susţin că familia cu pricina nu a renunţat la ideea de a-şi căuta o viaţă mai bună în Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61987190
Și-a ucis ”cea mai bună prietenă” și i-a făcut apoi poze. Ce credea că va primi în schimb
O adolescentă și-a ucis ”cea mai bună prietenă”, după ce un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet i-a promis că îi va da o sumă mare de bani dacă va comite această faptă.
62055236
Un uriaş urs polar flămând, filmat pe pe străzile unui oraş. Cum a ajuns acolo
Un urs polar înfometat a mers aproape 1.500 de kilometri pe jos, ajungând în final în oraşul Norilsk din Siberia. 
62029347
Condamnat după ce a distribuit și modifica înregistrarea masacrului din Christchurch
Un neozeelandez în vârstă de 44 de ani a fost încarcerat marţi pentru 21 de luni după ce a distribuit înregistrarea video pe care autorul masacrului de la Christchurch a filmat-o şi difuzat-o în direct pe Facebook, transmite AFP, citând presa locală.