Două metrouri s-au ciocnit violent în Manhattan. 24 de persoane au fost rănite

×
Publicitate

Un metrou cu 300 de pasageri a deraiat în New York. Garnitura s-a lovit de o alta, care staționa. Cel puțin 26 de persoane au fost rănite, iar transportul în comun a fost blocat pe acea rută din subteran ore bune.

Accidentul s-a petrecut într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Manhattan, la o oră de trafic intens. Zeci de echipaje de pompieri, poliție și ambulanțe au fost chemate după ce un metrou plin cu pasageri s-a ciocnit de un altul, care era gol și staționa pe o singură linie. Primul a deraiat.

Martor: „Aveam o idee, în mare, legat de ce se întâmplă, pentru că puteam să auzim personalul de la metrou cum vorbea prin stație, dar nu a fost făcut un anunț oficial”.

Toți pasagerii, care se aflau în metroul care a deraiat, au fost evacuați, la fel și alți aproape 400 de călători dintr-un al treilea metrou, care a oprit în tunel din cauza accidentului. Cel puțin opt persoane au fost transportate la spital.

Martor: „Am fost foarte panicată. Am încercat să sun, să anunț pe cineva, dar nu aveam semnal. Am încercat să rămân calmă, cât de mult am putut, dar acum sunt în stare de șoc”.

Martor: „A fost înspăimântător. Sincer, nu credeam că o să reușesc să mai ies de acolo”.

Martor: „Am început să țipăm cu toții, pentru că nu știam ce s-a întâmplat. Ulterior am aflat că ne-a lovit un alt metrou”.

Coliziunea a provocat perturbări majore mai bine de o jumătate de zi. Anchetatorii caută să afle exact ce s-a întâmplat.

Richard Davey, directorul Autorității Metropolitane de Transport din New York: „Ceea ce știm este că metroul scos din uz a fost vandalizat. Mai devreme, cineva a tras de mai multe cabluri de urgență. Specialiștii au reușit să le reseteze pe toate, cu excepția unuia și acesta a fost motivul pentru care metroul era încă blocat în stație”.

Astfel de incidente sunt rare în metroul newyorkez. Sistemul de transport în comun din metropola americană are garantate fonduri de la stat cel puțin până în 2027. Banii trebuie investiți în îmbunătățirea rețelei de transport, extrem de aglomerată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62415437
O femeie și copilul ei au murit după ce au fost surprinși de o avalanșă, în Laponia finlandeză. Ce a spus mama înainte
O femeie și băiatul ei de 12 ani au murit, după ce au fost surprinși de o avalanșă, în Laponia finlandeză.  
62399646
Planurile Israelului pentru următoarea etapă a războiului din Fâșia Gaza. „Vom trece la o nouă abordare a luptei”
Ministrul Apărării israelian, Yoav Gallant, a prezentat joi planurile țării pentru următoarea etapă a războiului din Fâşia Gaza, cu o nouă abordare, mai direcţionată în secţiunea de nord a enclavei şi continuarea urmăririi liderilor Hamas în sud.  
62415418
Veste bună pentru cei peste un milion de români din Spania. Vor putea obține cetățenia spaniolă fără să renunțe la cea română
Cei peste un milion de români din Spania vor primi în curând o veste mult-așteptată. Vor putea avea dublă cetățenie, adică să o obțină pe cea spaniolă fără să renunțe la cea română.