Donald Trump, criticat dur pentru comportamentul de la summitul cu Putin: „Cea mai jenantă prestație”

×
Publicitate

Întâlnirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin a stârnit un val de reacţii negative peste Ocean. Adversarii îi reproşează că n-a rostit nicio critică la adresa Rusiei.

Mai mult, a discreditat serviciile americane de informaţii, preferând să-i dea crezare lui Putin când spune că Rusia nu s-a amestecat în alegerile americane. Un fost director CIA l-a acuzat de trădare, iar unul dintre duşmanii săi politici, senatorul John McCain, consideră că Trump s-a umilit.

Donald Trump a preferat să discute singur cu Vladimir Putin, ca să-l cântărească mai bine şi să-şi dea seama ce fel de om e. Dar şi pentru că, spun surse de la Casa Albă, n-a vrut să-l încurce consilierii săi, care au o atitudine mult mai fermă decât el faţă de Rusia.

Consilierul pentru securitate naţională, şeful diplomaţiei şi o expertă în relaţia cu Rusia i s-au alăturat abia după două ore în care a discutat doar cu Putin, însoţiţi de translatori. Punctul cel mai comentat al conferinţei de presă este acela în care Donald Trump a părut să-i acorde credit lui Putin în defavoarea propriilor servicii de informaţii.

Reporter: „Toate agenţiile americane de informaţii au ajuns la concluzia că Rusia a intervenit. Dvs. pe cine credeţi?”
Trump: „Preşedintele Putin tocmai a spus că n-a fost Rusia. Voi spune asta: nu văd de ce ar fi făcut-o.”
Reporter: „Domnule preşedinte Putin, v-aţi dorit să câştige preşedintele Trump alegerile? Şi aţi ordonat vreunui oficial rus să-l ajute să câştige?”
Putin: „Da, am vrut să câştige, pentru că vorbea despre normalizarea relaţiilor Statelor Unite cu Rusia."

În timp ce criticile democraţilor erau poate de aşteptat, Donald Trump a fost criticat şi în interiorul propriului partid.

Marco Rubio, senator republican: „Ce a spus preşedintele azi este inexact. Comunitatea de informaţii a adunat o cantitate fără precedent de dovezi nu doar că Rusia a făcut eforturi să influenţeze în 2016, ci face eforturi şi acum să se amestece în societatea americană."

Bob Cork, preşedintele Comisie de Afaceri Externe din Senat:Oricine a avut de-a face cu Putin înţelege perfect că cel mai bun mod de a trata cu el e de pe poziţii de forţă. Şi mi s-a părut că declaraţiile preşedintelui ne-au făcut să părem o ţară mai degrabă slabă."

Republicanul John McCain a avut o reacţie mult mai dură. „Conferinţa de presă de la Helsinki a fost una dintre cele mai ruşinoase prestaţii ale vreunui preşedinte american din istoria recentă", a scris el într-un comunicat. „Pagubele provocate de naivitatea, egocentrismul, falsa senzaţie de egalitate şi simpatia pentru autocraţi ale preşedintelui Trump sunt dificil de calculat. Dar e clar că summitul de la Helsinki a fost greşeală tragică."

William Burns, fost ambasador SUA la Moscova: Conferinţa de presă a fost cea mai jenantă prestaţie a unui preşedinte american pe scena mondială pe care am văzut-o vreodată. Să stai alături de un adversar şi rival străin şi să-ţi trădezi propriile instituţii şi servicii de informaţii e şocant."

De altfel, la scurt timp după reuniunea de la Helsinki, justiţia americană a inculpat o femeie de naţionalitate rusă, acuzată că s-a infiltrat într-o organizaţie politică americană la ordinul unui înalt oficial de la Kremlin.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Donald Trump: "NATO e minunat, dar ajută Europa mai mult decât pe noi"

Preşedintele american susţine că Statele Unite achită peste 90% din costurile apărării Europei.

Sute de mii de francezi au sărbătorit pe Champs Elysee, luni, câștigarea CM 2018

Bucuria francezilor e prea mare pentru ca o singură seară de sărbătoare să fie de ajuns. Sute de mii de francezi au umplut şi luni Champs Elysee, pentru a-i aclama pe campioni.

Comunicaţiile militare între Coreea de Nord şi cea de Sud au fost reluate

Cele două Corei şi-au restabilit complet, marţi, comunicaţiile militare în vestul peninsulei, a anunţat ministerul apărării de la Seul, potrivit agenţiei Yonhap.

Recomandări
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Interes uriaș pentru platforma e-SănătateaMea: 25.000 de cereri ROeID sunt în așteptare. Guvernul a suplimentat personalul

Personalul care validează identităţi digitale prin ROeID va fi suplimentat de la 40 la 59 de angajaţi, în contextul în care 25.000 de cereri se află în aşteptare, informează Guvernul.

Vama Isaccea, redeschisă după atacul cu drone de la Orlivka. Bacul circulă din nou pe Dunăre

Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea s-a redeschis miercuri seară, după ce a fost reluată traversarea Dunării cu bacul.