Donald Trump a tăiat peste jumătate din finanţarea federală pentru programele de prevenire a violenţei armate

62548309

Administraţia preşedintelui SUA Donald Trump a sistat peste jumătate din finanţarea federală pentru programele de prevenire a violenţei armate din SUA.

Astfel, au fost tăiate 158 de milioane de dolari, granturi care fuseseră direcţionate către grupuri din oraşe precum New York, Los Angeles, Chicago, Washington DC şi Baltimore, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Dintre cele 145 de granturi pentru intervenţie în violenţa comunitară (CVI), în valoare totală de peste 300 de milioane de dolari, acordate prin intermediul Departamentului de Justiţie al SUA, 69 au fost sistate brusc în aprilie, potrivit datelor guvernamentale analizate de Reuters.

Eliminarea programelor CVI face parte dintr-o serie mai amplă de reduceri lansată de Oficiul pentru programe în justiţie al departamentului, în cadrul căreia în aprilie au fost sistate 365 de granturi în valoare de 811 milioane de dolari, fiind afectate mai multe programe de siguranţă publică şi servicii pentru victime.

Un oficial al Departamentului de Justiţie a declarat pentru Reuters că granturile privind violenţa armată au fost eliminate deoarece "nu mai pun în aplicare obiectivele programului sau priorităţile agenţiei". Mii de granturi ale Oficiului de programe în justiţie sunt în curs de revizuire, avându-se în vedere, între altele, în ce măsură susţin aplicarea legii şi combaterea criminalităţii violente, a menţionat oficialul.

Programul de prevenire a violenței armate a fost susținut de președintele Joe Biden

Majoritatea granturilor CVI au fost iniţial finanţate prin Legea bipartizană pentru comunităţi mai sigure din 2022 şi au făcut parte dintr-un efort al fostului preşedinte Joe Biden de a stopa creşterea violenţei armate în America, care a inclus înfiinţarea primului Oficiu al Casei Albe pentru prevenirea violenţei armate.

Acest oficiu a fost "desfiinţat în prima zi" de la preluarea mandatului de către Trump, a precizat fostul director adjunct al biroului, Greg Jackson Jr.

Înainte de finanţarea din epoca Biden, majoritatea programelor de prevenire a violenţei armate erau finanţate la nivel de stat. "Acum cinci ani, aceste programe, dacă existau, aveau bugete foarte mici şi nu dispuneau de investiţii federale mari, de milioane de dolari", a amintit Michael-Sean Spence, director pentru iniţiative de siguranţă comunitară al grupului Everytown for Gun Safety, care colaborează din 2019 cu 136 de organizaţii comunitare de intervenţie pentru combaterea violenţei. Douăzeci şi cinci dintre acestea au fost afectate de reducerile de finanţare.

Granturile au sprijinit o gamă largă de programe de prevenire a violenţei armate, cum ar fi instruirea echipelor pentru a dezescalada şi a media conflictele, a asistenţilor sociali pentru a ajuta oamenii să aibă acces la servicii şi locuri de muncă, precum şi programe în spitale pentru victimele violenţei armate.

Reducerile împiedică desfăşurarea acestor programe "în cea mai urgentă şi mai mortală perioadă a anului", a notat Spence, referindu-se la lunile de vară, când există de obicei o creştere a numărului de incidente armate.

Numărul deceselor provocate de violenţa armată a crescut în Statele Unite cu peste 50% din 2015 până la vârful din perioada pandemiei, de 21.383 în 2021, potrivit grupului Gun Violence Archive. De atunci, numărul de incidente armate mortale a fost în scădere, ajungând la 16.725 în 2024, ceea ce este mai aproape de tendinţa pre-pandemie. Până în luna mai a.c., numărul deceselor a scăzut cu 866 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62563554
VIDEO. Panică în Hawaii. Oamenii fug din cauza pericolului din ocean. ”Valurile ar putea avea viteza unui avion cu reacție”

Coasta de nord a Hawaii va fi cel mai "probabil" inundată de valurile tsunami care vor ajunge în acest stat insular, în timp ce acestea ar putea fi mai mici pe coasta de vest a SUA.

62434078
Două mari puteri ale UE au blocat la Bruxelles o propunere de sancționare a Israelului pentru situația din Fâșia Gaza

Germania şi alte câteva ţări ale UE au blocat o propunere de sancţionare a Israelului pentru rolul său în înrăutăţirea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza, potrivit Agerpres, care citează agenția DPA.

62562726
Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită. Cine sunt celebritățile care vor participa

Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită, cu Elton John printre celebritățile de top care se alătură familiei la serviciul funerar, după omagiul fanilor.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.